Sari la conținut

Avion Tarom, interceptat de forțele aeriene germane lângă Frankfurt

Etichete:
10/09/2018 11:31 - ACTUALIZAT 21/06/2023 01:03

Echipajul nu a putut răspunde tentativelor de contactare din partea Air Traffic Control, din pricina unei uşoare erori la comutatorul de selecţie frecvenţe, a transmis vineri Tarom, după ce un avion al companiei româneşti a fost interceptat de forţele aeriene Germane, informează Mediafax.

„Echipajul nu a putut răspunde tentativelor de contactare din partea Air Traffic Control, iar situaţia a fost sesizată când aeronava tranzita spaţiul german, în zona Frankfurt”, anunţă compania aeriană.

Tarom precizează că eroarea a fost sesizată de echipaj înaintea evenimentului, contractorul tehnic din Bruxelles (LTMI) emiţând următoarea soluţie: comutatorul este funcţionabil, iar autorităţile germane au contactat conducerea companiei în vederea clarificării problemei.

„După restabilirea contactului cu aeronava, situaţia a reintrat în normal. Zborul RO371 a aterizat, fără întârziere şi în condiţii de maximă siguranţă, pentru toţi cei 73 de pasageri. În urma situaţiei prezentate, aeronava a fost verificată amănunţit la sol, iar eroarea la butonul de frecvenţe a fost remediată.

„În termen de 10 zile, compania Tarom va transmite autorităţilor germane un raport al evenimentului din data de 6 septembrie”, adaugă transportatorul aerian.

Două avioane de vânătoare Eurofighter al Forţelor aeriene germane au interceptat joi, 6 septembrie, o aeronavă de pasageri a companiei Tarom care pierduse contactul cu turnul de control, incidentul având loc în apropiere de oraşul Frankfurt, informează cotidianul FAZ şi site-ul The Aviation Herald.

Cel două avioane de vânătoare au ajuns în preajma aeronavei de pasageri în jurul orei locale 09:04 (ora României – 10:04). La scurt timp, echipajul aeronavei româneşti a setat frecvenţa corectă de comunicare şi a reluat legătura normală cu turnul de control.

Avioanele Eurofighter s-au întors la baza aeriană de la Neuburg, în landul Bavaria, în timp ce aeronava din România, care zbura pe ruta Bucureşti (Otopeni) – Bruxelles, şi-a continuat zborul şi a aterizat la destinaţie, aproximativ 30 de minute mai târziu.

Potrivit Forţelor aeriene germane, astfel de incidente aeriene se întâmplă de 15-20 de ori pe an în Germania.

Aeroportul neobișnuit din Germania. Poduri folosite ca piste pentru avioane

Continuați să citiți în Ziarul Românesc