
Avioane rusești în spațiul aerian al Estoniei: Tensiuni majore la granița estică a NATO. Estoniei i-a fost încălcat din nou spațiul aerian, de această dată de trei avioane de vânătoare MiG-31 aparținând Rusiei. Aparatele au pătruns fără autorizație în apropierea insulei Vaindloo și au zburat timp de aproape 12 minute în teritoriul estonian. Guvernul de la Tallinn a reacționat dur și a depus un protest oficial la cel mai înalt reprezentant diplomatic al Moscovei din țară.
Avioane rusești în spațiul aerian al Estoniei: incidentul, cel mai grav din acest an
Potrivit ministrului de externe Margus Tsahkna, Rusia a încălcat spațiul aerian al Estoniei de patru ori doar în 2025, dar acest ultim episod este considerat deosebit de grav, având în vedere numărul aparatelor implicate. Avioanele nu au depus planuri de zbor, au avut transponderele oprite și nu au comunicat cu controlorii de trafic aerian. Se pare că avioanele au rămas în spațiul aerian NATO timp de 12 minute înainte ca avioanele italiene F-35 să intercepteze aeronavele inamice. „Este un act brutal, fără precedent”, a declarat Tsahkna.
Incidentul vine la doar o săptămână după ce peste 20 de drone rusești au pătruns în spațiul aerian al Poloniei, dintre care mai multe au fost doborâte de avioane NATO. Oficialii occidentali consideră aceste acțiuni drept „teste de rezistență” prin care Rusia verifică vigilența și reacția Alianței. „Răspunsul trebuie să fie o înăsprire rapidă a presiunii politice și economice asupra Moscovei”, a adăugat șeful diplomației estoniene.
Estonia, Letonia și Lituania nu dețin propriile avioane de luptă, ceea ce le face dependente de rotațiile NATO pentru protejarea spațiului aerian. Contextul tensionat amplifică îngrijorările la frontiera estică a Alianței, unde riscul unor incidente cu potențial de escaladare crește constant.
Citiți și ► Zeci de tancuri pe șoselele din Germania, 600 km de autostradă blocați. Operațiune majoră a Bundeswehr-ului
UE plănuiește un „zid cu drone” pentru a proteja granița NATO de dronele rusești
Uniunea Europeană intenționează să poarte discuții privind un „zid al dronelor” de-a lungul frontierei sale de est. La sfârșitul lunii septembrie, comisarul UE pentru Apărare și Spațiu, Andrius Kubilius, intenționează să discute acest plan cu miniștrii apărării din țările est-europene și cu un reprezentant al Ucrainei.
„Dorim cu adevărat să ducem mai departe pregătiri foarte, foarte intensive și eficiente pentru a acoperi această breșă, care este într-adevăr foarte periculoasă pentru noi”, a declarat Kubilius pentru agenția de știri Reuters. Structura de apărare planificată va include o combinație de senzori, sisteme de apărare aeriană și tehnologii de bruiaj. Ucraina, care se află în război, este pregătită să își împărtășească experiențele de luptă.