Sari la conținut

Avertizare de stres termic sever în Germania. „Evitați expunerea directă la soare!”

Etichete:
29/08/2024 12:58 - ACTUALIZAT 29/08/2024 12:58
Avertizare de stres termic sever în Germania

Vara nu se lasă dusă fără a mai oferi un episod intens de căldură. Pentru majoritatea regiunilor din Germania se anunță temperaturi foarte ridicate, iar meteorologii avertizează populația în privința acestora furnizând indicații pentru protecția împotriva căldurii extreme.

Cu puțin timp înainte de încheierea lunii august, vara în Germania își intensifică prezența. Temperaturile ar putea atinge până la 35 de grade Celsius în multe părți ale țării, joi. Din acest motiv, Serviciul Meteorologic German (DWD) a emis avertismente privind un „stres termic sever„. Conform portalului meteorologic „wetter.com”, în zonele afectate sunt valabile avertizări oficiale de caniculă.

Doar nord-vestul țării pare să fie ferit, conform DWD. În Alpi, ziua ar putea să se încheie în unele locuri cu furtuni și ploi torențiale. Pentru regiunile vizate de avertizarea de caniculă, DWD a publicat recomandări de comportament, menite să protejeze populația în fața acestei situații meteorologice extreme. (Continuă mai jos)
CITIȚI ȘI ► Val de căldură extremă săptămâna viitoare – Temperaturi de până la 37 °C în Germania

Avertizare de stres termic sever în Germania – Măsuri pentru răcorire rapidă

Evitați expunerea directă la soare!„, se precizează pe site-ul oficial al serviciului. Perioada de după-amiază ar trebui, pe cât posibil, să nu fie petrecută în aer liber. De asemenea, se recomandă purtarea de haine deschise la culoare, consumul de mâncare ușoară și evitarea consumului de alcool.

Pentru o ușoară ameliorare a disconfortului termic, DWD recomandă băi reci pentru brațe și picioare. Pentru a menține răcoarea în locuințe se sugerează aerisirea acestora doar în orele mai răcoroase ale serii.

Rămâne de văzut dacă aceasta va fi cea mai caldă zi a anului. Din punct de vedere statistic, în ultimii 20 de ani, temperaturi de peste 30 de grade au fost înregistrate și în luna septembrie, în fiecare an.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc