Cel puţin nouă persoane au fost rănite, una fiind în stare gravă, după ce un autocar înmatriculat în România a intrat în coliziune cu alt vehicul pe o autostradă, în sud-estul Germaniei, afirmă surse citate de presa locală.
Accidentul a avut loc miercuri la ora 12.40 (13.40, ora României), pe Autostrada A3, în zona Metten (Straubing, landul Bavaria), în sud-estul Germaniei.
Un autocar din România, în care erau 51 de persoane, a lovit din spate un camion, înmatriculat tot în România. Accidentul s-a produs în condiţii de ceaţă densă, la formarea unei coloane de vehicule din cauza unor lucrări, informează publicaţiile Wochenblatt şi Deggendorfer Zeitung.
Potrivit unor surse citate de presa germană, nouă persoane din autocar au fost rănite în accident. Şoferul autocarului a fost scos cu greu din vehicul şi este în stare gravă.
Autorităţile germane încearcă să afle cauzele producerii accidentului, informează Mediafax.
ATENȚIE la călătoriile ilegale, polițiștii germani opresc microbuze în trafic și aplică sancțiuni