Sari la conținut

Autocar cu muncitoare agricole românce, răsturnat în Germania: șase persoane rănite grav

23/08/2017 16:54 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:28

Șase persoane au fost rănite grav miercuri după ce un autocar în care se aflau muncitoare sezoniere românce s-a răsturnat în landul german Saxonia Inferioară, în nord-vestul țării, informează agenția DPA și cotidianul local Neue Osnabruecker Zeitung, în ediția online.

Conform poliției germane, în autocar se aflau aproape în exclusivitate românce, care lucrau ca muncitoare sezoniere în agricultură.

noz

Potrivit primelor informații, șase persoane au suferit răni grave, iar 38 au fost rănite ușor.

Accidentul s-a produs în jurul orei locale 10.30, când autocarul în care se aflau aproximativ 50 de persoane a derapat și s-a răsturnat pe o șosea între Bad Essen și Schwagstorf, în apropiere de Bohmte-Leckermühle.

La locul accidentului au fost mobilizate mai multe echipaje de poliție, mașini de pompieri, 17 ambulanțe și două elicoptere. Unul din pasageri a rămas prins sub autocar, fiind necesară intervenția pompierilor pentru a fi descarcerat.

noz1

Poliția a închis complet circulația pe șoseaua B 51, urmând să o redeschidă în jurul orei locale 16.00.

În districtul Osnabrück a fost pusă la dispoziție o linie telefonică gratuită, cu numărul 0541/500300, la care se oferă informații, inclusiv în limbile română și polonă, celor care se tem că printre răniți se află și persoane apropiate, informează Agerpres.

Comunicatul MAE

”Ambasada României la Berlin are în atenţie accidentul rutier produs în cursul zilei de 23 august 2017, în regiunea Bohmte-Leckermühle, Republica Federală Germania.

Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la identitatea victimelor şi starea de sănătate a acestora.

Potrivit informațiilor preliminare obținute de către misiunea diplomatică română de la autoritățile locale germane, printre aceștia se află şi cetăţeni români.

Precizăm că operațiunile de identificare reprezintă un proces complex, aflat în desfășurare. În funcție de informațiile oficiale transmise de autoritățile locale, vom reveni cu  date actualizate.

Ambasada României la Berlin gestionează cu prioritate cazul şi păstrează în permanenţă legătura cu autorităţile locale, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Berlin + 49 30 21239555, +49 30 21239514,  +49 30 21239516,  apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgenţă al misiunii diplomatice- +49 16 090884680.”

Tragedie lânga München: Un autocar a ars în întregime pe autostradă, zeci de morți și răniți

Continuați să citiți în Ziarul Românesc