Sari la conținut

Cum fraudează străinii asigurările sociale din Austria, milioane de euro de la începutul anului

15/10/2023 18:45 - ACTUALIZAT 17/10/2023 17:57

Ziarul Românesc Austria >> Cum fraudează străinii asigurările sociale din Austria, milioane de euro în acest an. Guvernul austriac a făcut un bilanț al luptei împotriva fraudei în domeniul prestațiilor sociale. Grupul operativ „fraudă în domeniul prestațiilor sociale” este în funcțiune în cadrul Biroului Federal de Poliție Criminală (BK) din 2018. De atunci, a putut fi stabilită o pierdere totală de 89 de milioane de euro, au făcut bilanțul ministrul de interne Karner și ministrul de finanțe Brunner. Din fericire, cetățenii români rezidenți în Austria nu figurează în clasamentul fraudelor pe locuri ”fruntașe”.
>>> Se renunță la cash, primul lanț de supermarketuri care refuză numerarul

Cum fraudează străinii sistemul de asigurări sociale din Austria

Au fost evidențiate trei domenii principale de fraudă. Cele mai multe cazuri sunt plăți compensatorii pentru pensii, deși beneficiarii locuiesc în străinătate, ajutoare de șomaj în ciuda altor prestații și alocații pentru copii prin certificate de naștere falsificate, scrie Heute.at.

Pagube de 14 milioane de euro până în luna iunie. Numai în prima jumătate a anului 2023 au fost raportate 2.218 cazuri de fraudă cu 2.288 de suspecți (+28%). Prejudiciu: 14 milioane de euro, la fel de mult ca în 2022 în total. De evidențiat e și faptul că 72 la sută dintre infractori sunt cetățeni străini. Top 5 națiuni: Afganistan, Siria, Ucraina, Serbia și Bosnia. Cetățenii români nu figurează pe locuri ”fruntașe” în acest clasament.
>>> Milioane de clienți sunt afectați: serviciul gratuit a fost anulat

„Te îmbolnăvește modul în care acționează escrocii lipsiți de scrupule”, a declarat Gerald Tatzgern (BK) pentru „Heute”.

Exemple de fraude

Un sârb a simulat o deficiență vizuală severă timp de mai bine de șase ani, a încasat beneficii sociale și tratamente. Prejudiciu: 900.000 de euro.

O bulgăroaică a încasat indemnizații de șomaj și a făcut evaziune fiscală, deși conducea o afacere înfloritoare cu parfumuri. Prejudiciul: un milion de euro.

O egipteancă de origine a primit o pensie de văduvă timp de mai bine de 23 de ani, deși se recăsătorise în străinătate. Prejudiciul: 300.000 de euro. Citiți și ► Concediu plătit până la un an pentru angajaţi: cum puteți beneficia