Sari la conținut

Audi A4 furat din Germania, depistat la frontieră. „L-am cumpărat, nu știam”

09/11/2022 12:34 - ACTUALIZAT 09/11/2022 13:21
Audi A4 furat din Germania

Știri RomâniaAudi A4 furat din Germania. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit și indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor, un autoturism aflat în atenția autorităţilor din Germania. 

Luni, 7 noiembrie, în jurul orei 07.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetăţean bulgar, în vârstă de 59 de ani, aflat la volanul unui autoturism, înmatriculat în Bulgaria. Acesta transporta pe platformă un alt autoturism, înmatriculat în Germania.  

Român depistat la frontieră cu un Audi furat: „L-am cumpărat de la proprietar, un cetățean francez”

Polițiștii de frontieră doljeni au constatat că autoturismul tractat, marca Audi, model A4, an de fabricație 2019, se află în atenția autorităților din Germania, figurând ca bun căutat pentru confiscare, fiind furat.

Şoferul mijlocului de transport a declarat poliţiştilor că nu știa, când l-a cumpărat, că acesta era căutat de autoritățile din Germania.

Audi electric în valoare de 100.000 de euro, furat din Germania, confiscat la frontiera română

Bunul sus-menționat, estimat la o valoare de 100.000 (~20.000 de euro) lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de „tăinuire”  la infracțiunea de furt, faptă prevăzută de art. 270, alin. 1 din Codul Penal, raportat la art. 228 din Codul Penal.

Sursa: Poliția de Frontieră. ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc