Poliția germană a arestat marți șase cetățeni sirieni suspectați de apartenență la gruparea jihadistă Statul Islamic și de pregătirea unui atac pe teritoriul german, cu ajutorul armelor sau al explozivilor, transmit DPA și Reuters.
Suspecții, având vârste între 20 și 28 de ani, au fost arestați în cursul perchezițiilor întreprinse în opt apartamente din orașele Kassel, Hanovra, Essen și Leipzig, a informat procuratura din Frankfurt.
La operațiune au luat parte în jur de 500 de polițiști.
Patru dintre suspecți au sosit în Germania în decembrie 2014, iar ceilalți doi în august, respectiv septembrie 2016. Toți au depus cereri de azil, procurorii neprecizând dacă acestea au fost aprobate.
Potrivit Parchetului, ei sunt ‘suspectați că sunt membri ai organizației teroriste străine care se autointitulează Statul Islamic (SI)’. ‘Acuzați mai sunt suspectați că au plănuit un atac împotriva unei ținte din Germania, cu folosirea fie de arme, fie de explozivi’, adaugă procurorii, menționând că planul terorist nu era aproape de a fi dus la îndeplinire.
Conform postului public de radio HR (Hessische Rundfunk), care citează surse din cadrul anchetei, suspecții plănuiau un atac terorist asupra unui târg de Crăciun în orașul Essen.
Arestările de marți survin după ce un alt sirian, în vârstă de 19 ani, a fost reținut în această lună sub suspiciunea că plănuia un atac cu bombă.
Germania se află în stare de alertă teroristă ridicată după o serie de atacuri care au culminat în decembrie 2016 cu atentatul în care un tunisian a intrat cu un camion în vizitatorii unui târg de Crăciun la Berlin, omorând 12 oameni.
Mulți dintre cei implicați în atacuri teroriste au intrat în Germania în timpul valului de refugiați din țări precum Siria, Irak și Afganistan, începând din 2014.
În acest an, autoritățile au instalat blocuri de beton în jurul piețelor din Berlin unde se vor deschide în curând târguri de Crăciun, informează Agerpres.
Atentatul din Berlin: Autoritățile au știut cu luni înainte că Anis Amri plănuia un atentat