Sari la conținut

Astăzi e sărbătoarea tăierii capului votului prin corespondenţă

28/10/2015 13:25

Sorin Cehan

O nouă sărbătoare ar trebui trecută în calendarul parlamentar: tăierea capului votului prin corespondenţă. După angajamentele repetate timp de un an de zile de preşedinte şi de toate partidele, mai puţin UDMR şi ALDE (Tăriceanu), după succesul de la Senat, părea că nimic nu va mai putea opri marşul triumfal al proiectului legii votului prin corespondenţă spre promulgare. Nici ameninţările cu reclamaţia la Curtea Constituţională venite de la UDMR şi, mai presus de toate, nici ranchiuna înmagazinată de PSD împotriva electorilor din străinătate. Iată că ne-am înşelat, sau mai degrabă ne-au înşelat.

Comisia de cod electoral a făcut bucăţi proiectul, eliminând, la propunerea PSD, dar cu acordul PNL, aplicarea votului la toate tipurile de alegeri. Astfel, votul prin corepondenţă, a cărui necesitate a fost evidentă la alegerile prezidenţiale, nu va fi utilizat la prezidenţiale, ci doar la alegerile parlamentare, unde diaspora are de votat 6 parlamentari. Influenţa alegătorilor din străinătate la alegeri a fost drastic redimensionată. Cozile ruşinii, la care au fost umiliţi zeci de mii de români la alegerile din noiembrie, au fost păstrate şi se vor forma la fel de mari la următoarele alegeri prezidenţiale.

În acelaşi timp, tot la propunerea PSD, cu acordul celorlalţi din comisie, a fost eliminată posibilitatea înscrierii online în Registrul Electoral pentru exercitarea votului prin corespondenţă.

După aprobarea proiectului la Senat, nimic nu prevestea acest deznodământ. Liderii PSD şi PNL s-au întrecut în autoridicări în slăvi, în timp ce UDMR mima îngrijorarea. Lovitura de teatru a venit aseară, târziu, când s-a aflat de noua trădare a diasporei. Textul ieşit din comisie a intrat în dezbatere la Camera Deputaţilor, unde astăzi sunt prevăzute dezbateri la 272 proiecte de lege. Douăsuteşaptezecişidouă! Şi ne mai mirăm că ies legi proaste.

Oricum nu are nimeni timp să schimbe mare lucru în textul ieşit din comisia de cod electoral.

PSD e de înţeles. Nu e foarte iubit în diaspora şi Liviu Dragnea nu era foarte credibil atunci când şi-a manifestat dragostea în regim de urgenţă faţă de votul prin corespondenţă. Dar PNL, extensia politică a preşedintelui Iohannis? Alina Gorghiu s-a scuzat, anunţând că primul lucru pe care liberalii îl vor face când vor avea majoritate în Parlament va fi să extindă posibilitatea de aplicare a votului prin corespondență pentru toate tipurile de scrutin.

Au fost împuşcaţi toţi iepurii. Dacă cineva va mai protesta, i se va spune: «V-am dat» vot prin corespondenţă, ce mai vreţi?

PS: Deputaţii au adoptat, cu 257 voturi „pentru”, 12 abţineri şi 30 „împotrivă”, proiectul legii votului prin corespondenţă, în forma propusă de comisie, fiind prevăzut ca acest tip de vot să fie aplicat la alegerile parlamentare. UDMR a părăsit sala la dezbaterea legii.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc