Știri Germania – Aprovizionarea Germaniei cu electricitate la iarnă. Este posibil ca Germania să prelungească durata de viaţă a centralelor sale nucleare până anul următor, în ideea de a evita apariţia unor întreruperi în aprovizionarea cu electricitate a celei mai mari economii a Europei la iarnă, transmite Bloomberg.
Coaliţia condusă de cancelarul Olaf Scholz a ajuns luna aceasta la un acord pentru ca două din ultimele trei centrale nucleare din Germania să fie puse în rezervă pentru a fi disponibile şi dincolo de finalul acestui an, dacă situaţia o va cere, inversând practic o decizie anterioară care prevedea închiderea facilităţilor. Guvernul de la Berlin a fost presat să amâne momentul închiderii definitive a centralelor nucleare după ce invadarea Ucrainei a declanşat o creştere dramatică a preţurilor la energie.
Scholz dorește reformarea pieţei de electricitate în Germania începând din această iarnă
„Suntem deja într-o situaţie în care testele de stres ne spun că ar putea fi necesar să utilizăm energia nucleară pentru securitatea reţelei”, a declarat marţi ministrul german al Economiei, Robert Habeck, la o conferinţă pe mediu organizată la Berlin de revista Der Spiegel.
Robert Habeck a menţionat problemele tehnice apărute la centralele nucleare din ţara vecină Franţa, care în mod normal este un exportator de electricitate, drept unul dintre motivele pentru care Germania ar putea să îşi menţină în funcţiune centralele nucleare, pentru a evita o criză de aprovizionare la iarnă în sudul ţării.
Germania, costuri uriașe pentru familii: 5.000 de euro în plus pentru gaze și electricitate anul viitor
După ce a comandat un test de stres cu privire la securitatea energetică a Germaniei, Guvernul de la Berlin a decis să prelungească durata de funcţionare a centralei nucleare Isar-2 pe care grupul EON SE o are în Bavaria, precum şi a centralei nucleare de la Neckarwestheim, aparţinând grupului EnBW AG, până la mijlocul lunii aprilie 2023.
Robert Habeck, membru al Partidului Ecologist, a acceptat cu reticenţă acest plan în timp ce colegul sa de la Finanţe, Christian Lindner, membru al Partidului Liberal-Democrat (FDP), o formaţiune pro-business, continuă să facă lobby pentru ca toate ultimele trei centrale nucleare din Germania să continue să funcţioneze pe termen lung pentru a ajuta la scăderea preţurilor la electricitate.
Potrivit unor date statistice oficiale, în primul trimestru al acestui an energia nucleară a fost responsabilă pentru 6% din producţia de electricitate din Germania, comparativ cu 30% pentru energia electrică produsă din cărbune, 13% din gaze naturale şi aproape jumătate din surse regenerabile, inclusiv energie eoliană şi fotovoltaică.
Sursa: Bloomberg. Agerpres. ZiarulRomanesc.de