Sari la conținut

Apropiații tânărului român mort la Berlin dezvăluie detalii cutremurătoare. Ar fi plecat în Germania supărat pe părinții lui

21/09/2016 04:10

Mădălin Limbergher, un tânăr de 26 de ani din Gorj care lucra de aproximativ o lună în Germania,cu forme legale, a ales să-și încheie socotelile cu viața într-un mod tragic, șocându-și familia și apropiații. El s-a aruncat de la etajul 1 al unui mall din Berlin. Nu se știe clar motivul ce l-a împins să facă un astfel de gest. MAE a confirmat decesul acestuia.

Un prieten de al tânărului din Austria este cel care a anunțat autoritățile din România de gestul tragic al lui Mădălin, cât și familia acestuia. Potrivit gorjeanul.ro, el a contactat telefonic Poliția Târgu-Cărbunești și a anunțat că prietenul său, s-a sinucis sâmbătă, în timp ce se afla la muncă în Germania, notează cotidianul Libertatea pe platforma online.

”Am fost colegi în Austria. Prin mine a venit în Austria, apoi el a plecat în Berlin, iar patronii companiei din Berlin îmi sunt prieteni. Eu am fost primul care a fost anunțat de tot ce s-a întâmplat, pe umerii mei a căzut și sarcina de a da vestea familiei, din păcate. Eu am contactat Poliția din Târgu-Cărbunești. A fost un moment de rătăcire a lui, bănuiesc”, a povestit tânărul. Acesta a dezvăluit că Mădălin s-a sinucis chiar lângă patronul lui.

„ Era la etajul I, la mall și patronul s-a dus lângă el. Mădălin plângea. L-a întrebat timp de două minute, trei, ce se întâmplă cu el, de ce plânge, dacă are nevoie de ajutor, dacă vrea să meargă acasă, nu a răspuns nimic, iar la final a spus ceva de genul că viața nu mai are nici un rost pentru el, s-a întors cu spatele și s-a aruncat, chiar lângă patron. Din câte am înțeles ar fi murit bunica lui, nu știu dacă e adevărat sau nu, a fost în țară, luni s-a întors în Germania, acum o săptămână, a fost destul de afectat de incident și apoi asta a fost tot. Lucra în mall-ul din Berlin, lângă Alexanderplatz, cea mai mare piață din Berlin. Mall-ul este destul de înalt, are două etaje, dacă se arunca normal avea șanse să scape, dar din punctul meu de vedere cred că a fost premeditat”, a mai spus acesta.

Mai mult, www.gorjeanul.ro susține că în camera în care Mădălin locuia în Germania ar fi fost găsite pastile pentru depresie. Prietenii lui Mădălin spun că părinţii nu au fost de acord cu plecarea acestuia în străinătate şi că acesta a plecat în Germania supărat pe ei, potrivit www.gorj-domino.ro. Mădălin ar fi vorbit cu mama sa la telefon chiar în ziua în care s-a întâmplat tragicul eveniment. „Era singur la părinţi. A fost crescut în puf. Părinţii i-au oferit tot ce şi-a dorit. Cred că era puțin răsfăţat. Ştiu că a vorbit cu mama lui la telefon în ziua în care s-a întâmplat incidentul. I-a zis mamei lui că este răcit şi că nu se simte mai bine. Ea i-a zis ce pastile şi ce ceaiuri să ia pentru răceală şi rămăsese să vorbească mai pe seară la telefon, să vadă cum se mai simte. În ziua respectivă a venit poliţia acasă la părinţii lui şi le-au zis că ar fi păţit ceva în Berlin, însă atunci nu ştiau dacă a decedat în urma căzăturii. Era un băiat foarte inteligent. A fost un băiat respectuos, nu făcea scandal sau ceva de genul acesta. Ştiu că în ultimul timp stătea mai mult plecat pe la Timişoara. Cred că a lucrat pe acolo. Provine dintr-o familie bună. Eu îl ştiu mai mult de când era mic, când a crescut a devenit puţin ciudat. Poate şi anturajul în care a intrat l-au mai schimbat”, a declarat un vecin de-al lui Mădălin.

Tânăr român, mort în condiții suspecte la Berlin. Părinții sunt distruși de durere, era singurul lor copil

Apropiații lui sunt șocați de vestea că a murit. În urma cu două săptămâni, Mădălin venise în țară și le spunea prietenilor că e fericit și mulțumit de noul lui job. “M-a sunat în urmă cu două săptămâni că era în ţară şi voia să ne vedem. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu el. Mi-a zis atunci că era foarte fericit şi mulţumit de tot ce i s-a întâmplat în viaţă. Ştiu că urma ca firma la care lucra să-l trimită într-o altă ţară să lucreze, iar el era foarte încântat de acest lucru. Ştiu că nu se înţelegea prea bine cu părinţii lui. Aceştia nu au fost de acord ca el să plece în străinătate. Ştiu că a fost chiar o altercaţie între el şi tatăl său”, a spus o prietenă apropiată a băiatului. În plus, amicii acestuia susțin că Mădălin avea probleme din ce în ce mai serioase cu jocurile de noroc.

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat pentru Libertatea decesul bărbatului. „Secţia Consulară a Ambasadei României la Berlin are în atenție cazul cetățeanului român decedat, încă din data de 18.09.2016, când a fost contactată pe telefonul de urgență de tatăl acestuia, care a solicitat informații suplimentare și asistență consulară. Misiunea diplomatică a efectuat, în regim de urgență, demersuri pe lângă autorităţile locale pentru obținerea unor detalii suplimentare. În urma demersurilor efectuate de misiunea diplomatică, autoritățile germane au confirmat decesul cetățeanului roman în cauză. Familia cetățeanului român a fost notificată cu privire la deces”, ne-a declarat MAE.

Ultima postare a tânărului a fost: „Care ar fi ultimul cuvânt care ai vrea să-l spui? Breaking the boundaries! (depăşind limitele, n. red.)”. Acum, cei care îl cunoşteau pe Mădălin strâng bani pentru repatrierea acestuia. „ Am vorbit cu doamna consul din Berlin, am luat legătura cu Ambasada mi-a dat cam toate informațiile legate de repatriere. Ar costa aproximativ 2.000 de euro, dar se poate ca Ambasada să ne ofere acest lucru. L-am rugat pe tatăl lui să deschidă două conturi”, a declarat tânărul din Austria care a sesizat Poliția.

Sfârșit cumplit pentru un biciclist din Saarbrücken, din cauza unui șofer român

80% dintre studenţii şi doctorii din țară vor să emigreze. „Respectul pentru meseria asta în România este egal cu zero”

O româncă, suspectată că a furat zeci de mii de euro dintr-un cazinou german

 

Continuați să citiți în Ziarul Românesc