Poate că protestatarii de extremă dreapta din Germania o huiduie pe Angela Merkel ori de câte ori au ocazia, dar nu şi sirienii, care îi transmit cancelarului german mesaje de dragoste pe reţelele sociale.
Isteria a fost declanşată de un comunicat, cum altfel decât sec, publicat săptămâna această de Biroul Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi din Germania, care anunţă că sirienii nu vor mai face subiectul Regulamentului Dublin.
Berlinul permite doar sirienilor să rămână pe teritoriul german, unde vor primi cazare și masă
Cu alte cuvinte, Germania nu îi va mai trimite pe sirienii solicitanţi de azil înapoi în ţările UE în care au ajuns prima oară, cum ar fi Grecia sau Italia. Decizia le va permite miilor de sirieni să aplice pentru un statut de refugiat în Germania, iar vestea a provocat frenezie în rândul acestora.
Peste noapte, reţelele sociale s-au umplut de mesaje de dragoste pentru germani şi, în special, pentru cancelarul Angela Merkel. Un utilizator de Facebook a compus chiar o poezie pentru cancelar, pe care a suprapus-o peste o fotografie cu steagul Germaniei şi chipul Angelei Merkel.
Imagini precum cea de mai sus au devenit extrem de populare în mediul online, fiind însoţite de mesaje precum „Iubim Germania”.
Sirienii i-au spus lui Merkel că o iubesc inclusiv în limba germană. „Wir liben dich” este mesajul care apare sub fotografia liderului de la Berlin.
„Merkel merită mulţumiri pentru suspendarea Regulamentului Dublin, a scris un alt cetăţean sirian pe Facebook, citat de ziare.com.
Modul în care este ridicată în slăvi Angela Merkel de către sirieni e în total contrast cu primirea pe care i-au făcut-o protestatarii de extremă dreapta, când a vizitat un centru de refugiaţi din apropiere de oraşul Dresden.
În plină criză a imigranţilor clandestini, care au venit cu miile în ţările din zona Balcanilor în ultimele zile, Germania se aşteaptă să primească 800.000 de azilanţi doar anul acesta.