Polițiștii de frontieră din Simbach (Bavaria) au efectuat duminică, 24 octombrie, controale intensive pe șoseaua federală B12, printre altele pentru a monitoriza respectarea regulilor de intrare în Germania prevăzute în scopul combaterii noului coronavirus.
În jurul orei 15.45, a fost verificat un autoturism înmatriculat în Germania, mai exact în Renania de Nord-Westfalia.
Șoferul, un român în vârstă de 39 de ani și soția sa în vârstă de 32 de ani, au declarat că se întorc dintr-o vacanță de două săptămâni în România. În plus, în vehicul se aflau și cei patru copii minori și tatăl șoferului, în vârstă de 63 de ani.
Restricții pentru români la intrarea în Germania, România este țară cu risc epidemiologic ridicat
După ce România a fost clasificată ca zonă cu risc ridicat din 3 octombrie, aceștia trebuiau să prezinte polițiștilor formularul de intrare (Einreiseanmeldung) și dovada vaccinării, vindecării sau testul Covid-19.
Deoarece nu dețineau niciunul dintre documente, polițiștii au emis pe numele celor trei adulți și fiului de 16 ani contravenții administrative pe baza Ordonanței privind condițiile de intrare în Germania și a Legii privind protecția împotriva infecțiilor.
Amenzi de mii de euro pentru români care au intrat în Germania fără înregistrare și testare Covid-19
După o informare detaliată cu privire la obligațiile lor la întoarcerea în Germania, li s-a permis să-și continue călătoria.
Familia de români va primi în viitorul apropiat o amendă de mii de euro, informează Passauer Neue Presse.