Un român în vârstă de 39 de ani a fost reținut de poliția de frontieră germană în timpul unui control de rutină pe șoseaua B178, în apropiere de Zittau, la granița cu Polonia. Autoritățile l-au confruntat pe bărbat după ce pe numele acestuia a fost găsit un mandat de arestare emis în urma unui incident din februarie 2024 în Baden-Württemberg.
Incidentul de la Baden-Württemberg
Românul fusese condamnat în februarie 2024 pentru părăsirea ilegală a locului unui accident, infracțiune pentru care i s-a impus o amendă de 1.032 de euro, sumă ce includea și costurile procesului. Conform mandatului de arestare, dacă nu plătea această sumă, bărbatul ar fi trebuit să execute o pedeapsă de nouă zile de închisoare.
CITIȚI ȘI ► Șofer român de camion amendat cu 52.000 de euro în Germania. A încălcat regula de mai multe ori
În momentul controlului, i s-a oferit posibilitatea să achite amenda în termen de o oră și jumătate, ceea ce a și făcut, lucru ce i-a permis să-și continue călătoria. După achitarea sumei, mandatul de arestare a fost anulat. (Continuă mai jos)
Reținerea unui român acuzat de fraudă bancară
Luni, 14 octombrie 2024, autoritățile germane au arestat un alt cetățean român în timpul unui control de frontieră efectuat de poliția federală la punctul de trecere a frontierei pe A6 la Waidhaus. Acest bărbat, în vârstă de 41 de ani, era căutat de trei ani în baza unui mandat de arestare emis de Judecătoria Tiergarten din Berlin.
CITIȚI ȘI ► Germania, control frontieră: Amendă de peste 6.000 de euro plătită de șef pentru angajatul român
Românul este acuzat de fraude bancare comise cu ajutorul cardurilor Giro, infracțiuni în urma cărora ar fi obținut 1.000 de euro prin metode tehnice frauduloase. În 2021, după comiterea infracțiunilor, bărbatul a fugit din Germania, ceea ce a determinat emiterea unui mandat de arestare internațional pe numele său. Acum, bărbatul va fi dus în fața instanței pentru a răspunde pentru acuzațiile de fraudă.