
Român evadat de la Tribunalul din Düsseldorf. Un deținut în vârstă de 26 de ani, originar din România, a reușit să evadeze luni dimineață din sediul Tribunalului din Düsseldorf, Germania. Evadarea s-a produs în timp ce suspectul se afla într-un spațiu special securizat pentru o audiere în cadrul unei proceduri de extrădare. O acțiune polițienească de amploare, cu participarea unui elicopter, a unor câini de poliție și a unei unități de poliție, a fost declanșată. Peste 100 de ofițeri au percheziționat parcuri, curți interioare, magazine, scări, subsoluri și garaje din districtul Oberbilk.

Român evadat de la Tribunalul din Düsseldorf – Evadare dintr-un spațiu securizat, cu o manevră îndrăzneață
Potrivit autorităților germane, bărbatul a fost dus într-un spațiu destinat discuțiilor confidențiale cu avocatul său. În momentul părăsirii camerei, acesta a găsit o oportunitate de a fugi printr-o ușă laterală care dădea spre curtea interioară a tribunalului. De acolo, a escaladat un gard de siguranță înalt și a dispărut.
Fugarul era reținut în baza unui mandat european și era cercetat pentru mai multe infracțiuni grave, inclusiv vătămare corporală periculoasă, furt în bandă organizată, infracțiuni rutiere și violare de domiciliu. Se pare că era urmărit și de autoritățile din Austria, care solicitaseră extrădarea.
Căutări cu elicoptere și câini, dar fără rezultat
Român evadat de la Tribunalul din Düsseldorf – Autoritățile au declanșat imediat o amplă operațiune de căutare, mobilizând elicoptere, câini de urmă și trupe ale poliției de intervenție. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 10:30 dimineața, iar vestea a fost confirmată oficial de reprezentanții instanței și ai poliției locale.
Conform informațiilor furnizate de „Rheinische Post” și „Bild”, autoritățile germane au publicat imaginea suspectului și au cerut ajutorul populației pentru localizarea lui. Poliția avertizează că individul este considerat periculos și că orice tentativă de apropiere este riscantă. Purtătoarea de cuvânt a tribunalului din Düsseldorf a declarat că va fi inițiată o anchetă pentru a stabili în ce condiții deținutul a putut evada dintr-un spațiu presupus a fi ultrasecurizat.