Teroarea a pus stăpânire pe întreagă Europă după atacurile sângeroase de vinerea trecută din capitală Franţei soldate cu 132 de morţi şi sute de răniţi. Panica s-a instalat marţi seară în Hanovra, când, cu doar două ore înainte de start, meciul amical dintre Germania şi Olanda a fost anulat.
Măsura a fost luată la solicitarea autorităţilor germane din cauza unei alerte cu bombă şi stadionul a fost evacuat de urgenţă.
Presă din Germania prezintă noi detalii despre alertă cu bombă ce a avut loc marţi seară, la stadionul din Hanovra, unde trebuia să se dispute meciul amical cu Olanda.
Ediţia tipărită a cotidianului Bild susţine că autorităţile din Germania ar fi aflat cine ar fi dorit să arunce în aer stadionului, potrivit The Mirror.
Sursa citată scrie că o celulă din Africa de Nord a unei grupări teroriste a pus la cale tentativă de atentat de marţi seară.
În plus, un jihadist din Irak, aflat deja în vizorul autorităţilor, ar fi fost şi el implicat.
Planul a fost însă dejucat de nemţi cu ajutorul serviciilor secrete din Franţa, care le-au oferit informaţii preţioase.
Bild notează că informaţia a venit în jurul orei 16:30 (ora Germaniei) şi încă de atunci s-a adus în discuţie anularea meciului Germania – Olanda.
După ce ameninţarea cu bombă s-a dovedit a fi reală, meciul a fost anulat în cele din urmă cu două ore şi jumătate înainte de start.
Câteva ore mai târziu, ministrul de Interne german şi ministrul regional al Internelor şi Sportului au anunţat că nu au fost găsiţi explozibili şi nici nu au fost făcute arestări, însă ameninţarea teroristă e reală iar decizia de a anula amicalul a fost luată pentru securitatea cetăţenilor.