
Ajutor pentru locuință de 300 de euro: Veste bună pentru milioane de persoane: în doar câteva zile, un sprijin financiar de 300 de euro va ajunge în conturile beneficiarilor. Cei care nu au depus încă cererea trebuie să se grăbească, altfel riscă să piardă această sumă. Foarte important, ajutorul este destinat atât proprietarilor, cât și chiriașilor din Germania. (Continuă după fotografie)

Sprijin de la statul german, dar numai pe bază de cerere
În Germania, persoanele care nu își pot asigura integral traiul zilnic pot beneficia de diferite forme de sprijin social. Pe lângă Bürgergeld (Venitul pentru cetățeni), există și ajutoare destinate celor cu venituri modeste, care nu depășesc un anumit prag. Printre acestea se numără ajutorul pentru locuință (Wohngeld) și suplimentul pentru copii (Kinderzuschlag).
Citiți și ► 6 schimbări care intră în vigoare în Germania în luna martie
Începând din acest an, suplimentul pentru copii a fost majorat cu cinci euro, ajungând la 255 de euro per copil, ceea ce reprezintă un sprijin esențial pentru multe familii. Totuși, pentru a primi acești bani, beneficiarii trebuie să depună o cerere. Autoritățile nu acordă automat ajutoarele sociale, iar documentele necesare trebuie completate și transmise la timp.
Ajutor pentru locuință de 300 de euro
Pe 28 februarie, aproximativ 1,2 milioane de persoane vor primi un sprijin mediu de 297 de euro sub forma ajutorului pentru locuință (Wohngeld). Valoarea exactă a sumei variază în funcție de numărul membrilor din gospodărie și de situația financiară a fiecărui solicitant.
Citiți și ► Atât este ajutorul maxim de șomaj pe care românii din Germania îl pot primi în 2025
Deși peste un milion de persoane beneficiază deja de acest ajutor, autoritățile estimează că numărul celor eligibili este mult mai mare. Mulți nu depun cererea fie din lipsă de informații, fie din cauza birocrației.
Conform legislației, Wohngeld este virat în contul beneficiarilor în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni, asigurând astfel sprijinul necesar pentru plata chiriei. Cei care nu au aplicat încă sunt îndemnați să verifice condițiile de eligibilitate și să trimită cererea cât mai repede.