
Haos total luni seara pe unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din Scandinavia. De la ora 21:00, niciun avion nu a mai putut ateriza sau decola pe aeroportul Kastrup din Copenhaga, după ce două sau trei drone au fost observate zburând în zona de securitate a pistei. Situația a dus la perturbări masive de trafic și la devierea mai multor curse internaționale.

Potrivit poliției daneze, decizia de a închide aeroportul a fost luată din motive de siguranță, iar echipaje numeroase se află la fața locului. „Aeroportul este închis în prezent din cauza unor drone care zboară în zonă”, a declarat ofițerul de serviciu Henrik Stormer pentru presa locală.
Citește și: Tusk zguduie Europa: „Este o iluzie să spunem că nu suntem în război. Suntem”
Platforma Flightradar24 a anunțat că peste 15 zboruri au fost deja deviate către alte aeroporturi, inclusiv Aalborg, unde au aterizat aeronave venite din Reykjavik și Trondheim. Alte avioane încă așteaptă în aer sau sunt redirecționate spre destinații alternative.
Citește și: Drone rusești deasupra Poloniei: o clădire a fost lovită, patru aeroporturi închise

La această oră plecările de la Copenhaga sunt anulate sau întârziate, iar sosirile sunt suspendate, potrivit jyllands-posten.dk. Situația rămâne incertă, fără o oră estimată pentru reluarea traficului aerian normal.