Poliţiştii de frontieră au depistat tânăra în data de 24 septembrie, în jurul orei 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Nagylak, județul Arad, unde s-a prezentat pentru a ieşi din ţară. Adolescenta, care călătorea cu un microbuz, s-a legitimat cu o carte de identitate eliberată de autorităţile din România.
Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că persoana nu este una şi aceeaşi cu cea din documentul prezentat, motiv pentru care a fost condusă la sediul Punctului de Trecere a Frontierei pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana în cauză este românca M.S., în vârstă de 16 ani, din judeţul Constanţa. Aceasta nu a dorit să facă declaraţii cu privire la documentul de identitate prezentat la controlul de frontieră, relatând doar că a recurs la această metodă fiindcă dorea să ajungă în Germania.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei, iar în cauză efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea prin atribuirea unei identităţi reale a altei persoane, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Mașină furată din Germania, confiscată unui român la Vama Nădlac: ”Nu știam că e căutată”