Sari la conținut

Vremea o ia razna în Germania: Temperaturi mari, apoi furtuni puternice și chiar ninsori

08/05/2020 13:02 - ACTUALIZAT 31/10/2023 12:47

În următoarele zile, în Germania va fi un haos total în ce privește vremea, avertizează meteorologii, anunțând că în weekend temperaturile vor crește mult, fiind așteptate furtuni puternice și de luni chiar ninsoare.

După ce începând de sâmbătă temperaturile vor crește până la 28 de grade Celsius, în cele două zile ale sfârșitului de săptămână sunt așteptate furtuni puternice care vor lovi vestul, centrul și sudul Germaniei.

„Ne confruntăm cu un haos meteorologic total în următoarele trei zile. Mai întâi va fi foarte cald și vor fi furtuni, apoi din nou fulgi de zăpadă în sudul țării. În plus, va fi ger luni, marți și miercuri dimineața. Este posibil și îngheț local, adică îngheț la o înălțime de doi metri. Acest lucru poate fi dăunător pentru plante”, a avertizat meteorologul Dominik Jung de la Q.met.

Începând de luni, de la 400 la 600 de metri altitudine, se așteaptă până la 10 centimetri de zăpadă în sud.