Sari la conținut

Vestul Germaniei, măturat de furtuni. Meteorologii avertizează că vremea rea va continua – VIDEO

30/05/2018 10:43 - ACTUALIZAT 31/10/2023 12:48

Germania a fost lovită marți, 29 mai, de o serie de furtuni, regiunea cea mai afectată fiind Renania de Nord-Westfalia (NRW). Astăzi vremea va continua să fie capricioasă, meteorologii avertizând că o furtună de proporții traversează țara.

Cel mai mare haos s-a înregistrat ieri în Wuppertal, NRW, unde acoperișul unei benzinării s-a prăbușit din cauza rafalelor puternice ale vântului. Un centru comercial a fost inundat, clienții refugiindu-se pe scările rulante la etajele superioare. În plus, acoperișul universității s-a prăbușit parțial din cauza precipitațiilor abundente.

„La Wuppertal  întregul oraș este sub ape”, a declarat marți seară purtătorul de cuvânt al serviciului German de Meteorologie – DWD. „În oraș s-a instituit starea de urgență”, au spus pompierii.

„Astăzi furtunile vor afecta Germania de la Marea Nordului până în Saxonia. Chiar și un pic în vest și în estul acesteia. Această zonă este în centrul atenției astăzi, în rest putem sta liniștiți până mâine când vremea rea va reveni”, a explicat un meteorolog de la portalul meteo wetter.net.

Joi și vineri vremea va fi foarte urătă, iar ultimele două zile ale săptămânii vor fi de asemenea afectate de furtuni, informează Bild.

https://youtu.be/yRsw3ZiLid4

Furtuna Friederike a făcut prăpăd în Germania. Șase persoane au murit – VIDEO