Sari la conținut

Un tren a luat foc în mers lângă Dierdorf. La bord se aflau peste 500 de călători

12/10/2018 14:41 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:25

Trenul de mare viteză ce circula pe traseul Frankfurt – Köln a luat foc vineri, 12 octombrie, în dreptul localității Dierdorf, informează B1.

Este vorba mai ales de ultimele vagoane al unui ICE, care transporta peste 500 de călători. Din fericire, călătorii au apucat să coboare, neexistând victime.

Deși pompierii au intervenit în scurt timp, unele vagoane au fost făcute scrum.

De asemenea, din cauza fumului gros, circulația pe autostrada alăturată liniei feroviare a fost închisă, iar mai multe trenuri au întârzieri până la decongestionarea traficului feroviar.

Cele 510 persoane care se aflau în tren au fost adăpostite la un centru comunitar din apropiere și urmează să-și continue drumul cu autobuze.

Viteză excesivă, doi români morți într-un accident rutier pe o autostradă din Germania