in

Tragedie în Germania: Doi copii au murit și alți 20 au fost răniți după ce un autocar școlar s-a răsturnat

Doi copii au murit şi alţi 20 au fost răniţi în accidentul unui autobuz şcolar, produs joi dimineaţa, 23 ianuarie, în regiunea Eisenach, din centrul Germaniei, au anunţat autorităţile din Wartburg, transmite AFP, conform Agerpres.

Şoferul vehiculului a fost de asemenea rănit, au precizat acestea, în baza informaţiilor furnizate de serviciile de urgenţă.

Potrivit poliţiei citate de cotidianul Bild, autobuzul şcolar a ieşit de pe carosabilul îngheţat şi alunecos în jurul orei locale 7:30, a căzut într-un şanţ şi şi-a terminat cursa într-un pârâu.

Condiţiile rutiere erau dificile şi din cauza ceţii, conform Bild.

Autobuzul cu elevi plecase din Eisenach şi urma să-i lase pe copii la şcoala primară din Berka.

Într-un alt accident al unui autobuz şcolar, de această dată în Bavaria, nouă copii au fost răniţi după ce vehiculul în care se aflau a intrat într-un copac dintr-o cauză care nu a fost încă stabilită, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei din Rosenheim.

Şoferul autobuzului este grav rănit, în timp ce copiii au suferit doar răni minore până la moderate, a adăugat acesta, fără a putea preciza câţi copii erau la bordul maşinii.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

Vrei să devii polițist în Germania? S-au redus cerințele privind pregătirea fizică și nivelul de cunoaștere a limbii

Cimpanzeii care au supraviețuit incendiului devastator de la Krefeld Zoo au început să se recupereze