Florin Negru, un tânăr în vârstă de 28 de ani, din satul Gvardiniţa, județul Mehedinţi, a fost găsit mort în râul Desnăţui, după ce ar fi băut cu doi prieteni, informează Observator.
Recent întors din Germania, acolo unde muncea, Florin a plecat de acasă duminică, 8 decembrie 2019, împreună cu doi prieteni, cu intenţia de a merge la un alt prieten pentru a-l tunde.
Luni, Florin a fost găsit fără viaţă, în râul Desnăţui, iar potrivit unor apropiaţi, acesta ar fi fost lovit la cap.
Totuşi, potrivit poliţiştilor, pe trupul tânărului nu au fost găsit urme de violenţă.
Maşina lui Florin a fost găsită împotmolită în nămol, pe o uliţă din apropierea râului, în timp ce adidaşii tânărului au fost găsiţi pe malul râului.
De asemenea, telefonul lui Florin a fost găsit închis, aruncat în iarbă.
Trupul neînsufleţit al tânărului a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, expertiză care va stabili cauza exactă a morţii.
Între timp, poliţiştii au deschis o anchetă pentru moarte suspectă şi îi caută pe cei doi prieteni cu care Florin Negru a plecat de acasă, aceştia fiind însă de negăsit de duminică.