Sfârșit tragic pentru o tânără din Vrancea, plecată la muncă în Germania. Fata, de numai de 20 ani, a fost găsită moartă în apartamentul în care locuia lângă Frankfurt, iar împrejurările în care a fost ucisă sunt încă învăluite în mister.
Alături de ea zăcea fără viață și iubitul tinerei, un cetățean albanez. Iar în locuință anchetatorii ar fi găsit droguri.
Daniela locuia în Germania de numai câteva luni. Plecase acolo ca să muncească, pentru că acasă, în localitatea Vintileasca, din Vrancea, nu își găsise de lucru. Voia cu banii strânși să înceapă o viață nouă și să își ajute familia. Luni, părinții ei au primit vestea șoc a morții ei.
Georgel Spătaru, primarul localității Vintileasca: „Este ucisă într-un apartament, din informațiile care le avem, și ea, și prietenul ei. Încă sunt cercetări. Bănuieli sunt că ar fi o altă persoană care să îi fi ucis. O verișoară de-a ei, care se află acum la locul tragediei, mi-a spus că încă sunt cercetări, poliție, declarații.”
Explozie puternică într-un port german, soldată cu doi morți și mai mulți răniți
Părinții Danielei bănuiau de câteva zile că s-a întâmplat ceva rău cu fiica lor. De sâmbătă, tânăra nu le-a mai răspuns la telefon și nici nu a mai postat nimic pe Facebook.
Georgel Spătaru: „Nimic nu poate să fie mai greu decât un părinte să afle o astfel de veste. Este cum nu se poate mai greu. Fata era plecată la muncă, în Germania, așa cum avem foarte mulți tineri de la Vintileasca care sunt la diverse lucrări. A fost o fată premiantă, premiul I, cea mai bună din clasă.”
Criminaliștii iau în calcul și ipoteza că tânăra să fi fost omorâtă de iubitul ei care, ulterior, s-ar fi sinucis, dar nimic nu a fost confirmat oficial până acum.
Sora Danielei și o verișoară de-a ei au plecat în Germania luni seara, ca să afle de ce a fost ucisă tânăra. După ce autoritățile de acolo vor finaliza ancheta, familia vrea să aducă trupul fetei acasă, în Vrancea. Costurile de repatriere a cadavrului sunt destul de mari și de aceea oamenii vor fi sprijiniți și de primăria din localitatea Vintileasca.
Daniela este cel de-al treilea tânăr din Vintileasa plecat la muncă în străinătate, care sfârșește în împrejurări dramatice. Recent, un bărbat s-a sinucis în Germania, în urma unei decepții în dragoste, iar un altul și-a pierdut viața, tot acolo, după ce s-a înecat în timp ce era la muncă.
Român de 20 de ani, mort într-un accident cumplit de circulaţie în Bavaria. Nu purta centura
Cerşetor român înjunghiat mortal în centrul oraşului Bonn, poliţia cere ajutorul populaţiei