Poliţia germană a efectuat miercuri dimineaţa raiduri în patru landuri germane, operaţiunile vizând simpatizanţi ai Statului Islamic, au afirmat procurori, care au precizat că nu au fost efectuate arestări, contrar informaţiilor difuzate anterior de mass-media, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Raidurile au vizat locuinţe ale unor suspecţi, precum şi alte proprietăţi din landurile Bavaria, Berlin, Saxonia şi Saxonia-Anhalt, au adăugat procurorii. Doi dintre indivizi sunt suspectaţi de apartenenţă la SI, un altul – de susţinere a acestei grupări jihadiste, iar alţi doi – de deţinere de arme de foc.
Potrivit unor informaţii difuzate anterior de media germane, poliţia germană a reţinut câţiva suspecţi islamişti în oraşul Leipzig. Poliţia locală a confirmat faptul că au fost percheziţionate câteva proprietăţi miercuri dimineaţa.
Portalul de ştiri Tag24 a anunţat că operaţiunea a vizat membri suspecţi ai Statului Islamic şi alte organizaţii care au fost active în războiul civil ce afectează de şase ani Siria.