Sari la conținut

Nume „grele” ale creştin-democraţilor germani şi-au anunţat candidaturile la şefia CDU

25/02/2020 13:30 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:22

Trei nume „grele” ale creştin-democraţilor germani şi-au anunţat marţi, 25 februarie, în mod oficial candidaturile la şefia partidului, implicit la succesiunea cancelarului Angela Merkel, după demisia Annegretei Kramp-Karrenbauer, transmit AFP şi dpa, conform Agerpres.

Friedrich Merz, fost lider de grup parlamentar, un vechi rival al Angelei Merkel şi partizanul unei orientări spre dreapta a partidului, a anunţat pentru marţi o conferinţă de presă pentru a-şi prezenta candidatura la conducerea Uniunii Creştin-Democrate (CDU).

Merz, în vârstă de 64 de ani, de profesie avocat, a ieşit din viaţa politică în 2009 pentru o carieră în afaceri după ce a pierdut în faţa lui Merkel într-o luptă internă în CDU.

Prim-ministrul landului Renania de Nord – Westfalia, Armin Laschet, partizan al continuităţii pe linia Merkel, şi-a anunţat deja marţi candidatura, sprijinită de Jens Spahn, actualul ministru al sănătăţii, care a renunţat să mai concureze.

Partidul ‘traversează cea mai gravă criză din istoria sa. Dacă vom continua astfel, ne riscăm viitorul ca mare partid’, a declarat Spahn. ‘Şi nu vreau ca Angela Merkel să rămână în istorie ca ultimul cancelar CDU’, a adăugat el într-o conferinţă de presă susţinută alături de Laschet.

Celor doi li se adaugă un alt centrist, Norbert Roettgen, înlăturat în urmă cu câţiva ani din guvern de cancelar şi care are şi el de luat o revanşă personală. Roettgen prezidează comisia de politică externă a Bundestagului.

CDU a suferit o serie de reculuri electorale şi scade în intenţiile de vot la nivel naţional, concurat pe de o parte de extremiştii de dreapta din Alternativa pentru Germania (AfD) şi la centru de Verzi, aflaţi în plină ascensiune.

Duminică, în alegerile regionale din Hamburg, CDU a obţinut doar 11,2% din voturi, cel mai mic scor în aproape 70 de ani.

Partidul apare de mai multe luni dezorientat, fără direcţie şi în căutarea unei linii coerente pe măsură ce se apropie apusul erei Merkel.

Alegerea viitorului lider de către delegaţii partidului va avea loc în cadrul unei conferinţe extraordinare programate pe 25 aprilie la Berlin.

Partidul este în prezent divizat între aripa centristă, reprezentată de cancelarul Angela Merkel, care s-a retras de la conducerea CDU la sfârşitul lui 2018, şi elemente mai conservatoare care susţin o orientare spre dreapta pentru a se contracara astfel ascensiunea extremiştilor.