Sari la conținut

Muncitori întorși din Germania, revoltați pe statul român: „Ne-au tratat ca pe niște oi. Ne-au dat doar apă”

23/05/2020 11:54 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:21

O cursă cu 100 de muncitori români care au lucrat în Germania a aterizat vineri pe aeroportul din Cluj.

Mulți dintre ei nu mai aveau unde să muncească, așa că s-au văzut nevoiți să se întoarcă acasă.

Unii dintre cei care au muncit în Germania și s-au întors vineri în țară cu o cursă specială au răbufnit imediat ce au pășit pe pământ românesc, potrivit Știrile ProTV.

„Au întârziat câteva ore, a trebuit să mergem din Nurnberg, în Frankfurt. Ne-au tratat ca pe niște oi, nu ne dădeau nicio informație, trebuia să îi tragem de mânecă de fiecare dată, ca să ne spună care sunt următorii pași. Deci, tipic românesc, ce pot să zic. Ne-au dat doar apă, da, după ce am făcut puțină gălăgie”, a spus unul dintre ei.

COVID-19 a mai ucis un român în Germania. În străinătate sunt infectați 3.026 de conaționali

„Unul lângă altul. Câte locuri sunt, atâtea persoane au stat. Trei persoane laolaltă”, s-a plâns un alt român.

Mulți sunt dezamăgiți și spun că ar fi vrut să mai lucreze peste hotare, dar pandemia le-a dat planurile peste cap și nu s-au ales cu banii la care s-au așteptat.

„Asta-i România, te trimite dincolo și nu se respectă drepturile. Ne-au mai ținut în carantină, ne-au mai scos în câmp, așa este. Cât am câștigat, dar cât trebuia nu am câștigat dacă am stat în carantină”, este de părere unul dintre cei proaspăt întorși din Germania.

Oamenii trebuie să stea două săptămâni în izolare la domiciliu.

„Sunt 96 de români care au avut contracte de muncă în Germania care s-au finalizat. Unii dintre ei au plecat în Germania și s-au întors pentru că n-au fost mulțumiți de condițiile pe care le-au găsit acolo. Vor merge spre domiciliile declarate după triajul epidemiologic realizat de către DSP Cluj”, a declarat prefectul de Cluj.

În timp ce unii se întorc acasă nemulțumiți, au fost deja programate noi zboruri pentru muncitori care speră la un viitor mai bun în afara țării.

Vin căpșunarii! Un nou val de agricultori români ajunge astăzi în Marea Britanie. Doar 200 de britanici din 50.000 au acceptat condițiile din ferme