Cancelarul german Angela Merkel şi-a prezentat miercuri, în plenul Parlamentului European reunit la Bruxelles, viziunea privind o mai mare unitate şi solidaritate în cadrul Uniunii Europene care să facă blocul comunitar mai puternic atunci când va ieşi din criza coronavirusului, pe care l-a numit cea mai mare provocare pentru UE, relatează Reuters.
Merkel a declarat în faţa eurodeputaţilor că printre priorităţile preşedinţiei germane a Consiliului UE, care a început la 1 iulie, se află şi consolidarea drepturilor fundamentale, care au fost ameninţate în timpul urgenţei sanitare.
Ea a subliniat, de asemenea, nevoia de solidaritate în rândul blocului celor 27, care a fost pus la încercare în ultimele luni în condiţiile în care guvernele au acţionat uneori singure pentru a-şi asigura kituri medicale şi a-şi închide frontierele.
„Ştim cu toţii că vizita mea de astăzi are loc pe fundalul celui mai mare test cu care Uniunea Europeană s-a confruntat în istoria sa”, a spus Angela Merkel, care a efectuat prima deplasare la PE după relaxarea restricţiilor în Europa.
„Europa va ieşi din criză mai puternică ca niciodată dacă întărim coeziunea şi solidaritatea”, a mai spus ea, în timp ce europarlamentarii, care purtau cu toţii măşti, au stat despărţiţi unii de alţii de scaune goale.
Merkel a mai spus că profunzimea crizei provocate de pandemie impune ca statele membre să ajungă la un compromis privind susţinerea fondului de relansare comun înainte de vacanţa de vară.
Ţările nordice, conservatoare din punct de vedere fiscal, nu au reuşit să ajungă la un acord – cu un grup de ţări din sudul continentului cu o datorie internă ridicată şi care au fost cele mai afectate de pandemie – asupra structurii şi obiectivelor fondului de 750 de miliarde de euro.
Liderii UE vor încerca să-şi depăşească divergenţele în cadrul summitului Consiliului European din 17-18 iulie, notează Reuters, citată de Agerpres.