in

Markus Söder, reales premier al landului Bavaria

Candidatul Uniunii Creştin-Sociale (CSU) a fost reales marţi, 6 noiembrie, în funcţia de prim-ministru al landului german Bavaria, prin vot secret al parlament regional de la Munchen, reunit în noua componenţă după alegerile legislative desfăşurate la 14 octombrie şi soldate cu un rezultat dezamăgitor pentru principalul partid bavarez, transmite dpa, citată de Agerpres.

Markus Söder a fost confirmat în funcţie cu 110 voturi pentru, 89 împotrivă şi trei abţineri.

El îşi păstrează postul de prim-ministru în pofida faptului că CSU, un aliat-cheie al cancelarului federal Angela Merkel, a înregistrat un regres de 10 puncte procentuale la alegerile regionale, pierzând majoritatea absolută în parlament, chiar dacă a rămas cel mai important partid în Bavaria.

Uniunea Creştin-Socială şi formaţiunea Alegătorii Liberi (Freie Waehler) au semnat luni un acord de coaliţie în baza căruia vor guverna în cel mai mare land german.

Alegătorii Liberi au obţinut trei portofolii în viitorul guvern: economie, mediu şi cultură.

Un punct central în acord îl constituie o reducere substanţială de taxe pentru familiile cu copii mici, de până la 1.200 de euro per an şi pentru fiecare copil.

Viitorul guvern îşi propune să se axeze pe politica de mediu şi să reducă semnificativ exploatarea solului.

ATENȚIE! Wizz Air și Ryanair au schimbat de la 1 noiembrie politica privind bagajele

Cum putem călători ieftin în Germania