Sari la conținut

Liderii celei mai mari rețele de hoți de buzunare din Europa, condamnați la Berlin

15/06/2016 12:03 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:33

Liderii celei mai mari rețele de hoți de buzunare din Europa au fost condamnați în urma procesului care s-a încheiat ieri la Berlin, scrie cotidianul german Berliner Zeitung.

Astfel, un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare. Soția acestuia, în vârstă de 42 de ani va petrece doi ani și jumătate după gratii iar unul dintre fiii lor a primit 21 de luni cu suspendare.

Părinții stăteau în România, de unde coordonau toate operațiunile, arată concluziile de la finalul procesului care a durat trei săptămâni. Hoții pe care îi trimiteau la Berlin erau tineri (printre care se aflau chiar și unii dintre proprii lor copii), pe care îi instruiau și îi lăsau să plece singuri la furat, fără acte de identitate asupra lor.

„Există un motiv pentru asta. În cazul în care erau prinși, puteau să mintă și să spună că sunt mai tineri decât în realitate”.

Poliţia germană a dat lovitura: 79 de hoți din Iaşi, prinşi la furat la Berlin

Hoții de buzunare țineau legătura constant cu cei trei lideri rămași în România, care decideau cât și dacă mai trebuie să meargă la furat.

Minorii trimiși în „misiune” erau profesioniști: își alegeau în gări de metrou victimele, care erau, de regulă, turiști. Doar în Berlin au fost acuzați de 21 de furturi, comise între octombrie 2013 și februarie 2014. O înmulțire semnificativă a cazurilor de furt de buzunare a dus la începerea unei ample anchete. Prin dovezile adunate, polițiștii au descoperit trei mari familii de etnie romă din Iași, pe care le-au suspectat că ar fi implicate. Deși zona în care locuiau aceste familii fusese în urmă cu doar câțiva ani o zonă de tip „ghetou”, acum, locul e împânzit de numeroase vile. În urma anchetei desfășurate la nivel european, alți 79 de hoți de buzunare au fost prinși, dintre care cinci se suspectează că ar fi fost lideri ai bandei.

Cei trei lideri condamnați ieri, Mircea A., Somna C. și Vasilie C. au fost arestați la sfârșitul anului trecut, în România și Spania. Aceștia au acceptat până la urmă să își recunoască vina. Somna C. a mărturisit că situația materială precară în care trăiau a făcut-o să accepte ca membrii familiei ei să meargă la furat. Înainte, lucra ca zilieră pe un câmp. Apoi nu le-a mai oferit nimeni de lucru. Pentru că erau de etnie romă, trăiau izolați de restul orașului, într-o zonă săracă. Judecătoarea nu s-a lăsat însă impresionată de poveste: „Sărăcia nu e o scuză să păgubești alte persoane”.

Tot luna aceasta urmează să aibă loc încă un proces împotriva unor posibili complici ai acestora.

Cum acționează hoții care fură din magazine, inclusiv români, în Germania

În 2015, 158 de hoți de buzunare români au fost prinși de autoritățile din Germania

Hoți de buzunare, arestați în Gara Centrală din München

Continuați să citiți în Ziarul Românesc