Sari la conținut

Hackerii români au dat lovitura: Un gigant german, păgubit de zeci de milioane de euro

05/09/2016 04:20 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:32

Hackerii români au dat o nouă lovitură! De data aceasta una cu adevărat impresionantă. Compania germană Leoni Wiring Systems, cel mai mare producător de fire și cabluri electrice din Europa, a făcut un anunț zguduitor pe site-ul companiei, conform căruia a căzut victimă hackerilor. Paguba este una uriașă: 40 de milioane de euro!

Leoni are peste 76.000 de angajaţi în 32 de ţări şi a generat vânzări consolidate de 4,5 miliarde de euro anul trecut, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei. De aceea, o parte din fondurile companiei au fost mutate în afara ţării.

Potrivit Banatul Azi citat de știripesurse.ro, incidentul s-a petrecut pe 12 august, iar compania a făcut anunţul referitor la acesta 4 zile mai târziu, când au sesizat că acţiunile companiei au scăzut cu 5-7% pe piaţa bursieră. Ulterior, noi detalii despre incident au apărut în presa locală, care au dezvăluit că înşelătoria s-a întâmplat la o fabrică din Bistriţa. Potrivit autorităţilor, o tânără femeie care lucra ca CFO la fabrica Leoni din Bistriţia a fost victima hackerilor. Se pare că aceasta a primit un e-mail care părea că vine de la unul dintre șefii companiei-mamă din Germania.

Cercetătorii germani avertizează: Hackerii pot spiona pe oricine, dacă au numărul de telefon

Fabrica din Bistriţia nu a fost aleasă întâmplător, scrie Softpedia: Leoni are patru fabrici în România, iar fabrica din Bistriţa este singura care poate face transferuri de bani.

Cazul a fost preluat de DIICOT. De asemenea, managementul companiei a lansat imediat o investigaţie şi derulează în prezent cercetări legate de daunele cauzate.

Cetățean german, stors de bani de către un hacker din România. I se putea întâmpla oricui

Mare grijă când scoateţi bani de la bancomat. Cum reuşesc atacatorii cibernetici să fure de pe carduri

 

Continuați să citiți în Ziarul Românesc