Sari la conținut

Germania: Beat la volan, un șofer român de camion a cauzat distrugeri de mii de euro

Etichete:
25/04/2022 14:52 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:15

Germania, șofer român beat la volan. Polițiștii din Bayreuth au anunțat că sâmbătă, 23 aprilie, cu puțin timp înainte de ora 1 dimineața, pe autostrada A22, au avut loc o serie de accidente cum rar le-a fost dat să vadă.

Germania șofer român beat la volan

Toate cauzate de un șofer român de camion în vârstă de 40 de ani.

Românul conducea din Hollfeld în direcția Bayreuth. La scurt timp după Schönfeld, a avut loc un accident într-o curbă, deoarece a intrat pe banda greșită. A avariat oglinda exterioară dreapta a unui VW Caddy condus de un tânăr de 24 de ani. Avea să fie doar începutul.

Șofer român, beat la volan, implicat într-un accident rutier pe o autostradă din Germania

Ambii șoferi au oprit și au convenit să continue câțiva metri mai departe până la un loc de oprire adecvat.

Câțiva metri mai târziu, șoferul camionului a avariat un stâlp cu indicator rutier și un alt semn de circulație. Când să parcheze, românul a intrat cu camionul în gardul de împrejmuire al unei grădini și apoi într-un gard viu al unei proprietăți de acolo.

Când au ajuns la fața locului, ofițerii Inspectoratului de Poliție din Bayreuth au constatat că românul avea simptome specifice consumului de alcool.

Bărbatul a fost supus unui test de alcoolemiei: avea 2,46 la mie alcool în aerul expirat.

În zig-zag prin München. Român, prins la volan beat și fără permis

Polițiștii l-au dus pe român în arest pe timpul nopții, pentru a putea să se trezească.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit în seria de accidente, însă pagubele se ridică la circa 6.000 de euro. Camionul a trebuit să fie ridicat de o firmă de tractari.

Românul s-a ales în urma periculoasei aventuri la volan cu dosar penal pentru conducere în stare de ebrietate și punere în pericol a traficului rutier.

Sursa: Bayreuther Tagblatt. ZiarulRomanesc.de