Sari la conținut

Germania: Prins fără mască în tren, un român a amenințat cu moartea când i s-a cerut să coboare

27/05/2022 15:33 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:15
Germania Român fără mască în tren
Germania, român fără mască în tren

Infractori români. În Germania, purtarea măștii este în continuare obligatorie în mijloacele de transport în comun, însă un român a luat decizia să nu respecte această regulă.

Refuzul bărbatului de a purta masca în timp ce se afla în trenul IC 2207 a avut consecințe grave miercuri seara, 25 mai.

Bărbați prinși în tren fără bilet, PEDEPSIȚI de o controloare Deutsche Bahn: „Dă jos pantalonii și arată…”

Întrucât românul în vârstă de 45 de ani nu voia să-și pună mască, deși i s-a cerut acest lucru în mod explicit de către personalul trenului, urma să fie dat jos în gara din Rheine.

Românul a răspuns solicitării de ieșire cu insulte și amenințări. A refuzat vehement să coboare din tren și a amenințat cu moartea.

Româncă din Germania, lovită în cap cu o sticlă de vin într-un tren din Berlin

Bărbatul care locuiește în Hopsten nu a cooperat prea mult nici cu echipajul de poliție care fusese chemat.

Astfel, refuzul său de a părăsi trenul a fost urmat de încătușare și aplicarea forțată a interdicției de călătorie.

Germania: Un român care se plimba pe calea ferată a cauzat întârzierea a 20 de trenuri

Pe numele pasagerului român au fost demarate proceduri penale pentru încălcarea Legii privind Protecția Împotriva Infecțiilor, insultă și amenințări.

Când a fost informat despre demersurile legale împotriva lui, și-a acoperit urechile și a răspuns „mi se rupe”.

O româncă fără certificat sanitar a luat la șuturi un angajat DB care voia să o dea jos din tren

Sursa: Bundespolizeidirektion Sankt Augustin. ZiarulRomanesc.de