Sari la conținut

Germania, control în aeroport: Român prins cu un briceag pentru „gustări” în valiză, urmărit penal

26/07/2022 12:39 - Actualizat în 26/07/2022 12:41
Român prins cu briceag în valiză

Infractori români în GermaniaRomân prins cu briceag în valiză. Angajații biroului vamal principal din Karlsruhe au verificat luni, 25 iulie, pe Aeroportul Karlsruhe/Baden-Baden, bagajele unui cetățean român în vârstă de 40 de ani, care sosise din Timișoara.

Vameșii au observat că pe lângă bunurile personale ale bărbatului mai era și un briceag în valiză. Călătorul le-a spus agenților că este un cuțit pentru pâine pe care l-ar fi folosit la „gustări”.

Germania: Un român a încercat să înjunghie mai mulți trecători cu un cuțit de bucătărie

Cu toate acestea, acest tip de cuțit este un obiect interzis în temeiul legii germane privind controlul armelor. Drept urmare, s-au inițiat proceduri penale împotriva românului pentru încălcarea Legii armelor și briceagul a fost confiscat.

Întrucât bărbatul de 40 de ani nu are reședință permanentă în Germania, acesta a trebuit să plătească o garanție de 300 de euro pentru procedurile judiciare. După ce s-au efectuat toate formalitățile, bărbatul și-a putut continua călătoria.

Jumătate dintre nemți consideră că riscul de atacuri cu cuțitul este mare în rândul tinerilor

Informații suplimentare:

Conform legii germane privind controlul armelor, este interzisă deținerea bricegelor, cu excepția celor a căror lamă iese lateral de mâner, nu au o lungime mai mare de 8,5 cm și lama nu este ascuțită pe ambele laturi. Dacă o singură caracteristică nu este îndeplinită, această interdicție se aplică.

Sursa: Hauptzollamt Karlsruhe. ZiarulRomanesc.de