Sari la conținut

Germania: Atenție la amenzile neplătite! Un român a achitat 1.600 € pentru a se putea întoarce în țară

27/01/2022 12:13 - ACTUALIZAT 23/11/2023 09:13

Germania: Atenție la amenzile neplătite! Polițiștii federali au verificat miercuri, 26 ianuarie, un român de 25 de ani pe aeroportul din Dortmund. Pe numele lui au găsit un mandat de arestare emis de Parchetul din Stendal, landul Saxonia-Anhalt.

germania amenzile neplătite
Germania: Atenție la amenzile neplătite! Un român a achitat 1.600 de euro pentru a se putea întoarce în țară

În jurul orei 14.30, cetățeanul român s-a prezentat la controlul frontieră pentru un zbor către Târgu Mureș.

Două luni de închisoare pentru neplata unei amenzi primite în Germania

Polițiștii federali l-au verificat pe bărbat în bazele de date și au constatat că Parchetul din Stendal îl căuta pe acesta cu mandat arestare după ce Judecătoria din Gardelegen l-a condamnat la 30 de zile de închisoare pentru conducere fără permis.

Român din Germania, la poliție: „Sunt căutat cu mandat de arestare”

Românul avea posibilitatea de a plăti o amendă alternativă detenției sau de a ispăși o lună de închisoare pentru infracțiunea comisă.

Achitând o amendă de circa 1.600 de euro, tânărul în vârstă de 25 de ani a reușit să evite detenția și să-și continue călătoria spre România.

În Germania, pentru anumite infracțiuni, este posibilă plata unei amenzi în schimbul detenției.

Sursa: Inspectoratul de Poliție Sankt Augustin

Continuați să citiți în Ziarul Românesc