Sari la conținut

Elevi români participă la Bremen la finala europeană a CanSat 2017: „Sunt PESTE nivelul de Facultate de Automatică”

04/05/2017 12:26 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:28

O echipă de elevi români, ai Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa va participa în finala europeană a concursului CanSat 2017, ce va avea loc la Bremen, în Germania, după ce a câştigat etapa naţională a concursului cu un satelit cât o doză de suc, construit de ei.

Provocarea pentru elevii care vor merge la competiţia organizată de Agenţia Spaţială Europeană a constat în includerea tuturor subsistemelor majore ale unui satelit – cum ar fi alimentarea cu electricitate şi comunicaţiile – într-o doză de răcoritoare cu un volum de 330 de mililitri, anunță Mediafax.

elevi români CanSat 2017. Foto:Mediafax

„CanSat”-ul realizat a fost lansat de la o altitudine de aproximativ un kilometru cu ajutorul unui elicopter, a trebuit să îndeplinească o misiune şi să aterizeze în condiţii de siguranţă. În cădere, acesta a colectat date pe care echipa a trebuit să le proceseze.

„CanSat e un satelit mic, intră într-o doză de suc. Presupune cunoştinţe de fizică, de electronică, de matematică, de chimie, de biologie, de geografie, meteorologie. Elevii au câştigat locul întâi la concursul naţional şi este o performanţă excepţională deoarece presupune foarte multe cunoştinţe de ordin teoretic şi, practic, mii de ore de muncă. (…) Uitaţi-vă la ei, sunt peste nivelul de Facultate de Automatică din Bucureşti. Adică studenţii de acolo nu prea ajung la astfel de performanţe. Fiind la nivel naţional s-au calificat pentru concursul organizat de Agenţia Spaţială Europeană – ESA”, a declarat, miercuri, profesorul coordonator al Centrului de Cercetări, din cadrul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, Ion Băraru, în cadrul unei conferinţe de presă în care au fost prezentaţi elevii câştigători.

Câştigătoare a Competiţiei Naţionale de CanSat, organizată de ESERO România – un proiect al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) în colaborare cu Agenţia Spaţială Română (ROSA), echipa „TOMIS III” va participa în finala europeană a competiţiei, organizată de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) la Bremen, în Germania, în perioada 28 iunie – 2 iulie.

„Sper să se comporte bine şi în Germania, la sfârşitul lunii iunie”, a completat profesorul Ion Băraru.

Elevi germani fascinați de o pianistă româncă: ”Așa o oră de muzică ne-am dori mai des”

„Cea mai frumoasă meserie din lume”: Povestea româncei Nuscha Nistor, care a pus la Freiburg bazele unei școli de teatru

Continuați să citiți în Ziarul Românesc