Una dintre cele mai mare competiţii culinare internaţionale din lume, cunoscută în rândul bucătarilor sub numele de “Olimpiada Culinară” sau IKA, s-a desfășurat în perioada 22-25 octombrie 2016 la Erfurt, Germania. Evenimentul își are originile în inițiativa lui Carl Matthaus Banzer la începutul secolului al XX-lea, Frankfurt, Germania. În prezent, ediţiile Olimpiadei se desfăşoară odată la 4 ani în Erfurt, oraș considerat “Mecca” bucătarilor şi patisierilor din toată lumea.
Cea de-a 24-a ediție a Olimpiadei Mondiale de Gastronomie, IKA, a adus împreună peste 2.000 de bucătari din peste 50 de țări, care au pregătit peste 7.000 de meniuri proaspete în 18 bucătării super amenajate. Anul acesta, România a fost reprezentată de 3 echipe regionale: Belvedere Brașov, Delice și Casa Boierului din Deal, anunță gastromedia.ro.
Echipa Belvedere Brașov (Lady Chef Cornelia Ghișoi, Ioan Florescu, Paul Holhoș, Simona Preda, Toma Gabriela și Daniel Buzea) a câștigat medalia de aur, prima medalie de aur olimpică obținută vreodată de România la Olimpiada Culinară și o medalie de argint la categoria Patiserie. Echipa Delice (Carmela Dragomir, Hriapca Irina, Petronela Ciubotaru, Liviu Preda și Alexandru Chitic) a câștigat medalie de bronz. Echipa Casa Boierului din Deal (Lungu Cerasela, Cicean Gabor, Kenan İnci, Mocanu Laura și Maxim Vera) a câștigat locul 3, medalie de bronz la categoria Patiserie și mențiune la Artă Culinară.
Alături de dna. Lady Chef Cornelia Ghișoi şi dna. Cerasela Lungu, un alt formator al Asociației PanGastRo, Asociaţia Specialiştilor din Panificaţie şi Gastronomie, a câștigat premii la IKA, Kovács János, maestru cofetar, a câștigat medalii de aur și argint cu piesele artistice din isomalt prezentate.