Sari la conținut

Dispecer de tren, arestat în cazul coliziunii dintre două garnituri feroviare în Bavaria

08/05/2018 13:39 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:26

Un dispecer de tren a fost reţinut marţi, 8 mai, la o zi după coliziunea a două garnituri feroviare în sudul Germaniei, accident în care şi-au pierdut viaţa două persoane, a comunicat poliţia germană, transmite agenţia dpa, citată de Agerpres.

Ancheta de până acum arată că accidentul, produs în apropierea gării din Aichach, landul Bavaria, a fost provocat de o eroare umană, a precizat poliţia.

Un tren regional de pasageri s-a ciocnit, luni seară, cu o garnitură de marfă staţionată.

Mecanicul de locomotivă de 37 de ani al trenului de călători şi un pasager de 73 de ani au decedat în urma rănilor.

Alte 14 persoane au fost rănite grav.

Procurorii urmează să decidă dacă îl vor inculpa pe dispecerul în vârstă de 24 de ani, menţionează dpa.

Accident de tren în Bavaria: Doi morți și 14 răniți