in

Danemarca ridică un gard la granița cu Germania

Pentru a-şi proteja crescătorii de porci, Danemarca a început luni, 28 ianuarie, să construiască un gard la graniţa cu Germania, în ideea de a împiedica trecerea porcilor mistreţi care ar putea fi infectaţi cu virusul pestei porcine africane, transmite AFP, citată de Agerpres.

Gardul se va întinde pe o lungime de 70 de kilometri iar lucrările de construcţie ar urma să se finalizeze la toamnă. Gardul va avea o înălţime de 1,5 metri şi se va prelungi până la 50 de centimetri sub pământ.

“Avem 11 miliarde de motive bune pentru a împiedica ajungerea pestei porcine africane în Danemarca. Construcţia gardului şi intensificarea eforturilor vizând vânătoarea porcilor mistreţi vor rupe lanţul infecţios şi vor reduce riscul de propagare a pestei porcine în Danemarca”, a declarat ministrul danez al Agriculturii, Jakob Ellemann-Jensen, făcând referire la faptul că exporturile industriei daneze a cărnii de porc spre pieţele non-UE se ridică la 11 miliarde coroane (1,47 miliarde euro).

Originară din Africa, pesta porcină a apărut în Europa de Est în urmă cu cinci ani şi treptat a avansat spre vestul continentului. În Belgia, primul caz a fost detectat în luna septembrie. Atunci belgienii au pus la punct o zonă tampon pentru a izola animalele bolnave.

Miza este una importantă pentru Danemarca, unul din principalii exportatori europeni de produse din carne de porc, în condiţiile în care anual în aproximativ 5.000 de ferme din Danemarca sunt crescuţi 28 de milioane de porci, de două ori mai mulţi decât locuitorii ţării nordice. Exporturile de produse din carne de porc reprezintă 5% din exporturile totale daneze iar în 2016 s-au cifrat la 30 miliarde coroane (patru miliarde euro).

Pesta Porcină Africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală – raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor.

Germania: Fluturași în limba română despre pesta porcină africană, distribuiți șoferilor de TIR

Zeci de șoferi de camioane, prinși băuți la volan în Germania. Un român i-a întrecut pe toți

Ambasadorul Germaniei la Bucureşti: « Spre ruşinea noastră, trebuie să recunoaştem că în România sunt conexiuni de internet mai rapide decât în Germania»