Sari la conținut

Circulaţia trenurilor pe liniile principale şi regionale din Germania, întreruptă în urma unei greve

10/12/2018 09:01 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:25

Circulaţia trenurilor pe toate liniile principale şi pe liniile regionale din Germania a fost întreruptă luni dimineaţa, în urma unei greve de avertisment de patru ore a angajaţilor din sectorul feroviar, a anunţat operatorul feroviar Deutsche Bahn, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Greva organizată de sindicatul din domeniul căilor ferate şi al transporturilor din Germania (EVG) a început la ora locală locală 05:00 (04:00 GMT) şi a afectat atât trenurile de pasageri, cât şi trenurile de marfă.

„În acest moment, traficul pe distanţe lungi este suspendat”, a informat Deutsche Bahn, într-un comunicat publicat pe pagina sa de Internet.

Un purtător de cuvânt al companiei a precizat pentru AFP că grevaa afectat şi trenurile de mare viteză (ICE) precum şi trenurile Intercity.

„Circulaţia trenurilor regionale a fost de asemenea perturbată”, a adăugat Deutsche Bahn (DB).

În special în Bavaria traficul feroviar a fost întrerupt pe toate liniile, a precizat operatorul feroviar.

Negocierile între conducerea companiei DB şi sindicatul EVG, care solicită o majorare salarială de 7,5% pentru cei aproximativ 160.000 de angajaţi, s-au terminat sâmbătă, 8 decembrie, fără un acord.

„Angajatorul a prezentat o ofertă care nu corespunde cu solicitările membrilor noştri”, a explicat negociatorul EVG, Regina Rusch-Ziemba.

Potrivit Reuters, conducerea Deutsche Bahn, care în paralel poartă discuţii şi cu sindicatul mai mic al mecanicilor de locomotivă (GDL), a oferit o majorare salarială de 5,1% în două trepte şi o primă unică de 500 de euro. Pe ansamblu, este vorba de o majorare de 7%, susţine echipa managerială a operatorului feroviar.

De asemenea, agenţia de presă DPA informează că Deutsche Bahn a invitat luni după-amiaza sindicatul EVG la o nouă rundă de negocieri.

Deutsche Bahn vrea să pună pe șine vagoane care se conduc singure