Amendă neplătită în Germania. Polițiștii federali din Aeroportul din Dortmund au depistat joi, 3 februarie, la controlul de frontieră, un român căutat de autoritățile germane cu mandat de arestare.
Seara, românul (38 ani), rezident în Siegen, s-a prezentat la controlul frontieră după ce a sosit cu un zbor București-Dortmund.
Pentru identificare, acesta a înmânat poliției federale cartea sa identitate. În cadrul verificărilor a ieșit la iveală că era căutat cu mandat de arestare emis de Parchetul din Siegen.
În iulie 2021, Judecătoria din Siegen (Renania de Nord-Westfalia) l-a condamnat pe român, în patru dosare de fraudă, la plata unei amenzi de 3.840 de euro, pe care nu s-a sinchisit să o plătească.
Român întors recent din Germania, amendat de două ori pentru nerespectarea carantinei
Pus în fața posibilității de a fi dus la închisoare, românul a plătit 1.000 de euro pe loc şi i-a rugat pe polițiști să îi acorde timp pentru a face rost de suma restantă.
Îngăduitori, polițiștii federali i-au acordat timp. La scurt timp, un cunoscut a plătit restul de 2.840 de euro la secția de poliție federală din Siegen. Bărbatul și-a putut continua apoi călătoria acasă, la Siegen.
Sursa: Inspectoratul de Poliție Dortmund