Marți, reprezentanți ai Justiției, ai Finanzkontrolle Schwarzarbeit (Zoll) și ai agențiilor de muncă au participat împreună la o razie efectuată în orașele Duisburg, Gelsenkirchen și Dortmund. Vizați au fost muncitorii care lucrau la negru și bandele organizate de indivizi care obțin în mod fraudulos ajutoare sociale. Frankfurter Allgemeine Zeitung a dezvăluit detalii cu privire la razia efectuată marți.
S-au efectuat controale în 13 clădiri locuite de imigranți români și bulgari. În orașul Duisburg, două dintre ele au fost calificate drept „nelocuibile” și închise imediat. Autoritățile au descoperit că, printre altelele, chiriașii trăiau printre șobolani și gândaci.
O acțiune similară a fost organizată în decembrie 2016. Ministrul Justiției al landului, Thomas Kutschaty, a numit-o un „model care trebuie urmat și de restul țării”.
El a mai recunoscut faptul că majoritatea românilor și bulgarilor din zonă sunt bine integrați. Însă acei câțiva care înșeală sistemul sunt foarte bine organizați și trebuie opriți.
Ajutoare sociale obținute ilegal, banii intră în buzunarele profitorilor
Anchetatorii au dezvăluit că aceștia îi vizează pe cei mai nefericiți din țara de origine, cu o situație financiară precară. Profită de situația dificilă în care se află și îi conving să se stabilească în Germania. Li se promite un loc de muncă stabil, legal și bine plătit. După ce sunt aduși aici, se lovesc de realitatea cruntă.
Sunt puși să trăiască înghesuiți în locuințe din blocuri dărăpănate. Proprietarul încasează bani frumoși pe chirie. Profitul nu se oprește însă aici. Fără să știe, muncesc la negru sau li se face un contract fictiv, cu normă redusă. Astfel, au dreptul să obțină ajutorul Hartz-IV, iar unii dintre ei alocații pentru copii. Bani de care, din nou, nu beneficiază persoanele în cauză, ci indivizii profitori.
În urma controalelor din decembrie 2016 s-a descoperit un număr uriaș de alocații pentru copii obținute în mod fraudulos. Din cei 29 de astfel de copii înregistrați într-un singur bloc, zece din ei au fost de negăsit. Thomas Kutschaty a militat pentru un proiect de lege care să limiteze accesul imigranților la sistemul de acordare a ajutoarelor sociale, dorind ca acesta să fie posibil abia după cinci ani de ședere în Germania.
„De asemenea, încurajăm ideea micșorării alocațiilor pentru copiii imigranților. Suma trebuie calculată în funcție de costurile din țara în care trăiesc”, a mai susținut Kutschaty.