Sari la conținut

Abator din Olanda în care lucrează și muncitori cazați în Germania, închis după depistarea unui focar de coronavirus

29/05/2020 16:23 - ACTUALIZAT 16/10/2023 17:28

Autorităţile olandeze au anunţat vineri, 29 mai, că au închis un abator în urma depistării unui focar de coronavirus printre angajaţi, transmite DPA, citată de Agerpres.

Potrivit autorităţilor, până acum 21 de lucrători ai abatorului din oraşul Helmond, din sud-estul ţării, au fost testaţi pozitiv la noul coronavirus.

O sută treizeci din cei 1.700 de angajaţi au fost testaţi prin sondaj după ce la începutul săptămânii au fost confirmate primele cazuri.

Lucrătorii infectaţi şi colegii lor de cameră au fost transportaţi la un hotel unde vor rămâne în carantină timp de două săptămâni.

Proprietarul abatorului, compania Van Rooi Meat, a declarat că unitatea luase toate măsurile de prevenţie, inclusiv purtarea de echipamente de protecţie, pentru a împiedica răspândirea virusului.

Federaţia sindicală olandeză FNV a reacţionat la această ştire cerând ca toţi cei aproximativ 30.000 de angajaţi din industria cărnii să fie testaţi.

Mulţi angajaţi sunt muncitori migranţi din Europa de Est, inclusiv din România, găzduiţi adesea în locuinţe colective peste graniţă, în Germania.

Două abatoare ale concernului olandez Vion Group au fost deja închise după ce zeci de angajaţi s-au infectat cu coronavirus.

Un alt abator al Vion a fost închis la Bad Bramstedt, în nordul Germaniei, din aceleaşi motive.