Sari la conținut

A traversat pe jos autostrada A2 la Hanovra, român beat spulberat de trei maşini

18/03/2016 11:04 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:34

Complet beat, a încercat să traverseze pe jos autostrada. Căuta pe partea cealaltă sticle returnabile. A fost spulberat de trei maşini. Aşa a murit un român de 20 de ani în seara de miercuri 16 martie, în jurul orei 21.00. S-a întâmplat pe autostrada A2 la Braunschweig, în Saxonia Inferioară, în apropiere de Hanovra, anunţă RTL.

„A fost lovit de o maşină şi proiectat la o distanţă de 53 de metri”, a declarat Hans-Hermann Ehlers, ofiţer la poliţia rutieră din Braunschweig.

Peste corp au trecut apoi alte două maşini, un automobil şi un camion. Camionul şi-a continuat cursa fără măcar să se oprească.

Victima, de 20 de ani, a încercat să traverseze autostrada împreună cu un alt român, de 22 de ani. Potrivit poliţiei, cei doi erau în stare avansată de ebrietate în acel moment. Bărbaţii făceau parte dintr-un grup mai mare care făcuse un popas la Zweidorfer Holz în drum spre Romania.

Cei doi s-au dus pe partea cealaltă a autostrăzii să caute sticle returnabile, pentru a face rost de bani.

Traversarea le-a reuşit iniţial. La magazin au avut o ceartă cu personalul de serviciu, pentru că au desfăcut câteva confecţii alimentare fără să le plătească şi au fost daţi afară. Apoi au vrut să traverseze înapoi. A doua traversare i-a fost fatală unuia dintre ei.

Celălalt a scăpat nevătămat. A fost reţinut de poliţişti până dimineaţa, când i s-a comunicat că prietenul său a murit. Poliţiştii au fost uimiţi de interesul scăzut al celor din grup pentru moartea colegului lor: „Şi-au continuat drumul. În autocare se afla şi vărul bărbatului mort. Nu i-a interesat”, au declarat poliţiştii.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc