Un caz de contaminare cu varianta britanică a noului tip de coronavirus a generat o amplă operaţiune a poliţiei în oraşul Hamm din vestul Germaniei, a anunţat marţi dimineaţa un purtător de cuvânt al poliţiei, informează dpa.
O sută de poliţişti au fost desfăşuraţi începând de luni seara în oraş, unde locuiesc în jur de 180.000 de oameni.
Potrivit autorităţilor oraşului, un muncitor din construcţii a fost testat pozitiv la varianta mutantă, descoperită prima dată în Regatul Unit şi considerată mai contagioasă. Patru clădiri rezidenţiale au fost plasate în carantină, iar locuitorii acestora sunt în curs de testare. Poliţişti au fost trimişi la faţa locului pentru a asigura respectarea măsurilor de carantină.
Tulpina britanică – denumită B117 – este una dintre cele trei variante ce provoacă îngrijorare la nivel mondial şi care a fost descoperită în Germania de agenţia pentru controlul bolilor, Institutul Robert Koch (RKI).
Seehofer și Merkel au decis: frontierele cu Austria și Cehia vor fi ÎNCHISE de duminică
Mai devreme luna aceasta, preşedintele RKI, Lothar Wieler, a anunţat că varianta B117 a fost descoperită în 13 dintre cele 16 landuri germane şi reprezintă deocamdată sub 6% din numărul total de contaminări, dar că în viitor acest procent ar putea creşte.
Guvernul german a majorat recent fondurile pentru laboratoare pentru procesul de secvenţiere, menit să clarifice răspândirea variantelor mutante pe teritoriul ţării. (Agerpres)