Sari la conținut

Tragedie într-o destinație de vacanță. O macara s-a prăbușit peste un tren în mișcare, cel puțin 32 de morți

14/01/2026 15:29 - ACTUALIZAT 19/01/2026 10:34

O tragedie de proporții a lovit un cunoscut teritoriu de vacanță din Thailanda, zguduind turiștii și localnicii deopotrivă. În timpul unor lucrări de construcție, o macara s-a prăbușit peste un tren de pasageri aflat în mers. Potrivit autorităților locale, cel puțin 32 de oameni și-au pierdut viața, iar bilanțul ar putea crește.

Tragedia din districtul Sikhio: trenul, lovit din plin

Catastrofa s-a produs în districtul Sikhio, la aproximativ 230 de kilometri nord-est de Bangkok. Un tren de pasageri, cu aproape 200 de persoane la bord, a deraiat după ce o macara folosită la lucrări în apropierea căii ferate s-a prăbușit peste vagoane. Primele raportări vorbeau despre 22 de morți, însă datele actualizate indică cel puțin 32 de victime. Între 55 și 80 de pasageri au fost răniți, unii în stare gravă. Potrivit salvatorilor, unul dintre vagoane a fost cuprins de flăcări imediat după impact.

Presa locală a transmis inițial informații contradictorii despre desfășurarea evenimentelor. Unele relatări indicau că macaraua s-ar fi prăbușit pe șine cu doar câteva secunde înainte de sosirea trenului, care ar fi lovit apoi structura metalică cu viteză mare.

Ulterior au apărut versiuni potrivit cărora macaraua ar fi căzut direct peste trenul aflat în mișcare, iar asupra vagoanelor s-ar fi prăbușit și alte materiale grele de construcție. Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile nu au stabilit încă o cronologie definitivă.
Citiți și: Accident în lanț pe o autostradă din Germania. Intervenție masivă a salvatorilor

Un tren plin, viteză mare, consecințe devastatoare

Compania feroviară de stat a anunțat că trenul era compus din trei vagoane și circula cu aproximativ 120 km/h. La bord se aflau cel puțin 195 de persoane, inclusiv pasageri și membri ai personalului. Conform unui portal local de știri, majoritatea călătorilor erau studenți și navetiști. Imaginile și mărturiile de la fața locului sunt tulburătoare: numeroși pasageri au rămas prinși în epava trenului, în special în al doilea vagon, acolo unde impactul a fost devastator.
Citiți și: Podeaua unui imobil s-a prăbușit la o aniversare în Paris: zeci de invitați au căzut în gol

Evacuarea s-a dovedit extrem de dificilă. Trenul avea uși și ferestre electrice care nu puteau fi deschise manual. Echipele de intervenție au fost nevoite să folosească echipamente hidraulice speciale pentru a ajunge la victime.
Citiți și: Trenul de mare viteză deraiază: 39 de morți și zeci de răniți

Zeci de răniți au fost transportați la spitale, unde mulți se luptă pentru viață. Autoritățile continuă operațiunile de salvare și evaluare a pagubelor, în timp ce rudele victimelor așteaptă vești într-o atmosferă apăsătoare.