Cotidianul Frankfurter Rundshau a publicat un interviu special cu Rosina Walter, director general al asociaţiei Berami din Frankfurt care se ocupă de integrarea profesională a imigrantelor.
Interviul este ocazionat de cea de a-25-a aniversare a asociaţiei, însă trece cu mult dincolo de o discuţie despre activitatea asociaţiei. Rosina Walter vorbeşte despre viaţa ei de imigrantă, cum a ajuns la Frankfurt şi cum s-a adaptat în noua patrie.
Este născută în România, în oraşul Liebling din judeţul Timiş. A emigrat în urmă cu 45 de ani, în 1970, la o vârstă fragedă. De 30 de ani s-a stabilit la Frankfurt.
Este de origine germană şi recunoaşte că a fost tratată altfel decât alţi străini. Dar asta nu înseamnă că a fost uşor:
«A fost greu, să merg la şcoală, să găsesc prieteni, să mă orientez, să înţeleg într-adevăr cum se mişca această ţară, cum se comportă oamenii de aceeaşi vârstă, cum este sistemul de educaţie – nu am înţeles nimic atunci.»
Cheia integrării: o prietenă nemţoaică. Rosina şi-a făcut o prietenă pe nume Ulli.
«La început am fost chiar singură, până când am întâlnit-o pe prietena mea Ulli – sau ea m-a întâlnit pe mine. Suntem prietene de 45 de ani. Ea a fost ca o deschizătoare de drumuri pentru mine. Special a fost ca ea m-a întrebat: “cum arată locul de unde vii tu? Cum trăiesc oamenii acolo? Cum se îmbracă oamenii acolo, ce mănâncă , cum vorbesc, cum dansează?”
Ea m-a întrebat despre rădăcinile mele şi apoi – aceasta este deja a doua a parte – m-a lăsat să iau parte la viaţa ei, la stilul lor, m-a luat la discotecă, am primit programul complet. Din acel moment nu am mai fost o fetiţă comică de 15 ani, care se îmbrăca amuzant şi stătea doar pe margine. Realizarea acestui lucru a fost incredibil de important.»
Toţi imigranţii au nevoie de o „Ulli”, spune Rosina:
«Este nevoie de cineva care să facă trecerea dintr-o ţară străină în propria patrie.»
Rosina explică apoi cum a emigrat:
«Tatăl meu a vrut asta. El s-a născut în SUA şi împreună cu bunicul meu s-au întors înapoi în sat, în România. Tatăl meu a avut întotdeauna sentimentul că el nu aparţine locului. El a luptat întotdeauna pentru de a părăsi ţara şi a obţinut asta pentru noi. Ar fi trebuit să emigrăm în America. În Frankfurt, unde ar fi trebuit să schimbăm avionul, el a mers la misiunea aeroportului şi a zis “rămânem aici”.»
Nu o mai interesează situaţia din România:
«Nu mai am nici o legătură specială. Am fost ultima dată acum 5 ani cu prietenii acolo. Prin intermediul a ceea ce eu am văzut acolo, înţeleg foarte bine emigrarea săracilor. Omului îi rămâne de cele mai multe ori doar această cale, pentru că nu vade niciun viitor. Acest lucru este foarte trist. Apropo, nici soţul meu nu a ştiut foarte mult timp ca eu provin din România.»
De ce asta?
«Nu am vrut să fiu o emigrantă din România. Există această experienţă neplăcută de a fi străin.»
În finalul interviului vorbeşte despre KJaus Johannis şi despre implicarea imigranţilor în politică.
Klaus Johannis, de origine germană a devenit preşedintele României. Înseamnă asta ceva pentru dumneavoastră?
«Pentru mine personal asta nu înseamnă nimic. Probabil acum vor veni mai mulţi bani în România decât până acum.»
Şi invers: Cât credeţi că o să dureze până când un om emigrant va deveni Preşedinte sau cancelar el Republicii Federale Germane?
«În România a fost posibil pentru ca tineretul a votat pentru el, fiind optimişti. Dacă tineretul se rupe de vechiile tradiţii şi îşi dorească un nou început, atunci ar trebui să fie cancelar o femeie cu origini afgane. Putem fi fericiţi dacă imigranţii doresc să facă politică. Dar ei nu doresc deloc asta.»
De ce nu doresc ei deloc asta?
«Există puţină identificare cu partidele. Am început acum un proiect care se numeşte “Mai mult chef de politică, mai mult curaj pentru a crea”. Aşa am câştigat de partea noastră consilierii locali ai oraşului Frankfurt dar şi parlamentarii din Hessen. Ei oferă tinerilor imigranţi plăcerea de a participa. Aceasta nu înseamnă neapărat angajamentul unui partid politic, ci angajamentul social, pentru că şi societatea să fie schimbată. Dacă puterea rămâne în mâna partidelor care există, nu se va schimba absolut nimic.»
Există suficient interes pentru acest proiect?
«Noi suntem copleşiţi de succes. Ne-am gândit că dacă o să primit 10 tandemuri o să fie bine. Acum avem 20. Nu ne-am fi gândit la asta.»
Germania înţelege mai bine procesul de emigrare?
«Da. În orice caz Germania a învăţat. De exemplu, legea pentru recunoaşterea calificărilor străine. Este vorba despre a se recunoaşte că imigranţii au trăit anterior, au lucrat anterior, au o identitate. Nu sunt un zero, care vine aici. Germania a învăţat, însă poate să mai înveţe mai mult. Mai ales prin participare.»
Cât de mare este riscul de a esua- când privim atacurile caselor de azil sau a mişcării xenofobe cum este Pegida?
«Mă deranjează că există Pegida. Sunt consternată de poveştile de extremă dreaptă. Dar cred, de asemenea, că suntem suficient de puternici ca şi societate pentru a lucra la găsirea unei soluţii.»
Aniversarea
Asociaţia Berami se ocupă de 25 de ani de integrarea profesională a femeilor care au emigrat. Femeile imigrante au mai multe probleme decât bărbaţii, sunt de 3 ori mai succeptibile să devină şomere decât femeile din Germania.
Pe 20 aprilie, asociaţia va fi sărbătorită la primăria oraşului (Frankfurt Römer), în prezenţa primarului general, Peter Feldmann (SPD.
26 de femei lucrează în prezent pentru Berami. Ele provin din 10 ţări diferite şi vorbesc 15 limbi străine. Consiliere, calificare profesională şi recunoaşterea certificatelor străine sunt scopurile principale.
150.000 de imigrante din 180 de ţări străine, au fost consiliate de către Berami.
Activitatea este sprijinită de către oraşul Frankfurt, landul Hessen şi Guvernul federal. Mai multe informaţii se găsesc pe site-ul www.berami.de.