Sari la conținut

80% dintre studenţii şi doctorii din țară vor să emigreze. „Respectul pentru meseria asta în România este egal cu zero”

13/09/2016 12:57

12.000 de medici români lucrează în prezent în străinătate, iar 80% dintre tinerii absolvenţi de Medicină vor să plece peste hotare, arată un studiu al Fundaţiei Colegiului Medicilor. În aceste condiţii, spun specialiştii, singura soluţie este să schimbăm un întreg sistem pentru ca medicii să revină.

Andrei Găitan este medic rezident orelist în sistemul de stat şi s-a gândit serios să plece din ţară pentru a avea „o viaţă profesională împlinită, într-o societate care valorizează de la sine munca şi statutul medicului, dar şi pentru a putea supravieţui fără compromisuri, lucru imposibil în România în acest moment şi probabil imposibil şi în viitor pentru un tânăr medic la început de carieră”, scrie mediafax.ro.

Secţii din spitale românești se închid, deși avem de 4 ori mai mulți absolvenți în medicină

Andrei spune despre sistemul de sănătate din România că are o organizare „învechită şi autocrată”, ceea ce nu ajută în dezvoltarea profesională. „Cunosc medici avangardişti în sistem care, deşi au dorit şi încă doresc să ajute pacienţii prin tehnologii moderne şi eficiente, sunt blocaţi şi faultaţi de oamenii sistemului, şi nu aş vrea ca, odată ajuns specialist şi apoi primar, în viitor, să am parte de aceleaşi frustrări, de a nu putea acorda pacienţilor mei îngrijirile optime”.

Lucrul care l-ar motiva să rămână este o reformă reală în sistem, dar şi schimbarea percepţiei pe care societatea o are faţă de medici. „Am participat în mod direct la preluarea şi tratamentul de extremă urgenţă a primilor răniţi din Clubul Colectiv, am văzut reacţia populaţiei faţă de medici şi asistente în perioada următoare, a fost una de admiraţie şi termeni precum “eroi” se auzeau peste tot. Nu peste mult, însă, din păcate, atitudinea publică a revenit la cea clasică, sprijinul populaţiei pentru medici rămâne la un nivel incredibil de scăzut, de fapt indiferenţa este notă la ordinea zilei. Şi asta nu se va schimbă”, a mai spus Andrei.

«Sistemul o să cadă»

Un alt student la Medicină, Vlad, susţine că va părăsi„categoric” ţara după terminarea studiilor. „Am ştiut de când am dat la Medicină că aş vrea să plec din ţară, nu eram 100% hotărât, dar mi-am dat seama că nu există niciun avantaj în ţara asta, respectul pentru meseria asta în România este egal cu zero”, a spus Vlad pentru agenţia Mediafax.

Vlad s-a gândit deja că ţara care l-ar adopta este Anglia şi spune că cel mai mult îl deranjează în sistemul de sănătate de acasă lipsa de resurse, faptul că lipsesc medicamente din spitale şi că medicii sunt nevoiţi să-i trimită pe pacienţi la farmacie să-şi cumpere singuri tratamentul.

„Nu mai suntem pe vremea doctoriţei Quinn!”, spune el revoltat. Despre sistemul de sănătate din Marea Britanie vorbeşte cu entuziasm.

A vizitat spitale acolo şi a văzut care sunt condiţiile „Au cinci săli de operaţie în spital, se operează pe bandă rulantă, rata de supravieţuire în urma intervenţiilor chirurgicale este de 99% în ultimii ani. O intervenţie acolo se făcea în maximum trei ore, iar aici, în România, aceeaşi operaţie durează şi şase ore”.

Problemele vin de la lipsurile din spitale şi de la deficitul de personal medical de la noi, ca să nu mai vorbim de salarii, spune Vlad. „În câţiva ani, cred că sistemul o să cadă, va veni şi acel moment”.

România rămâne de pe acum fără generația viitoare de medici: „Stau și mă gândesc, pe oamenii de aici, cine îi mai tratează?”

Studenții români la medicină concurează cot la cot cu cei străini pentru posturi în Germania

Medicii români pleacă unde văd cu ochii: ”În România ajunsesem să organizez nunţi, am acceptat o ofertă din Germania”

Continuați să citiți în Ziarul Românesc