O schimbare legislativă ar putea îmbunătăţi condiţiile de lucru din abatoarele germane, în care lucrează şi mulţi români. Pentru cei care au nevoie de ajutor, există centre de consiliere în limba maternă, scrie Alina Kuhnel într-un material publicat pe ziare.com.
„În Germania nu putem găsi atât de multă forţă de muncă, dispusă să lucreze în condiţii atât de grele„, explică cinic reprezentantul unui mare concern din industria cărnii din Germania.
Unul dintre cei care a lucrat în condiții grele este Liviu Radion. În urmă cu 11 ani, pornea din Tulcea spre Germania într-unul din cele 10 autocare pline ochi cu români care urmau să lucreze legal în Occident. România intra la 1 ianuarie 2007 în Uniunea Europeană şi ei deveneau cetăţeni comunitari cu drepturi depline.
Firma care le oferea contractele era din România, dar li se promitea un loc de muncă cu un salariu decent, asigurări plătite şi cazare. În realitate lucrau mai mult de 8 ore pe zi, nu primeau sporuri de noapte, nu li se plăteau concediile, trăiau înghesuiți în locuinţe insalubre și friguroase, pentru care angajatorul le oprea 200 de euro pe lună pentru chiria pe saltea, pe lângă cei 50-100 de euro reţinuţi pentru echipamentul de lucru.
Erau fericiţi că dimineaţa aveau unde pune capul pe pernă, după 10 ore petrecute la 5 grade în picioare, la bandă.
Se mai mirau, ce-i drept, din când în când, când mai venea „zoll-ul” (funcţionarii vamali) în control şi lor li se cerea să tacă. Se mai şi revoltau atunci când plângerile lor erau întâmpinate cu ameninţări şi tăceau apoi pentru că „mafia din sistem” este totuşi mai puternică, spun ei, decât un muncitor la banda, care nu a apucat să înveţe germana.
Când să mai reuşească? După cele 12, 14 sau chiar 16 ore de lucru? În singura lor zi liberă din săptămână?
Uneori, la cabinetul medical aveau surpriză să afle că asigurarea medicală nu le acoperea cheltuielile. Şi când ajungeau şomeri, că nici contribuţiile sociale nu fuseseră plătite întotdeauna. De unde să ştie ei că schimbarea patronului coincidea deseori cu suspendarea temporară a platii contribuţiilor sociale şi că, în final, nu vor avea dreptul nici la ajutorul de şomaj?
Într-o noapte, Liviu Radion a căzut în apropierea abatorului din Bochum. Pe patul de spital a aflat că, după aproape 10 ani de muncă, angajatorul lui l-a concediat. S-a luptat cu boala şi acum încearcă să se lupte şi cu „sistemul”.
Un „sistem” în care se estimează că lucrează circa 20.000 de români. Estimările aparţin reprezentanţilor Federaţiei Sindicatelor Germane – DGB.
Pentru că se confruntă deja cu un fenomen şi pentru că Liviu Radion nu este excepţia, ci mai degrabă regula, a luat fiinţă şi un subproiect destinat industriei cărnii. Szabolcs Sepsi este coordonatorul acestui proiect şi unul din consilierii centrului de la Dortmund. Aici, ca şi în alte centre din Kiel sau Oldenburg, se oferă consultanţă de specialitate în limba româna, ca şi în bulgara, poloneză, maghiara şi evident germana.
„Nu există statistici concrete despre numărul românilor din industria cărnii. O statistică exactă nici nu ar fi posibilia, dat fiind că 90% din muncitorii români (polonezi, maghiari, bulgari) nu lucrează la abatoare direct, ci prin subcontractori. Mulţi subcontractori au profiluri mixte sau nu sunt înregistrate drept firmă din industria cărnii, ci firme de curăţenie sau ambalare mărfuri sau logistică.
Deci mulţi oameni care muncesc exclusiv în abatoare ca şi curăţători, ambalatori sau în împachetare şi trimitere marfa sunt înregistraţi, statistic vorbind, în curăţenie sau logistică, ” afirmă Sepsi.
„Cert este faptul că noi cunoaştem cel puţin zece abatoare unde muncesc între 500 – 1.500 de români şi faptul că există încă mai multe zeci, dacă nu peste o sută de abatoare cu peste o sută de români. În plus, există multe fabrici de mezeluri şi multe alte centre unde muncesc grupuri mai mari sau mai mici de români.
Şi vorbim şi despre sute de ferme de animale, unde iarăşi românii reprezintă în general cel mai mare grup de muncitori, ” mai spune consilierul DBG de la Dortmund.
Guvernul federal a elaborat o lege prin care patronatul din industria cărnii să poată fi tras la răspundere în relaţia cu angajaţii. La banda de lucru însă nu se resimte deocamdată nimic.